Acasă Eveniment Anul şcolar 2013-2014 s-a deschis şi pentru cei 87 de minori de...

Anul şcolar 2013-2014 s-a deschis şi pentru cei 87 de minori de la Centrul de Reeducare Buziaş

DISTRIBUIȚI

infractoriIMG 2360

Ei sunt obligaţi să absolve cel puţin o clasă pentru a fi eliberaţi

Luni, 16 septembrie, deschiderea anului şcolar 2013-2014 a avut loc şi la Centrul de Reeducare Buziaş (CRB), pentru cei 87 de elevi (minori infractori), într-un cadru festiv.

Alături de personalul didactic şi educativ al CRB, care va asigura instruirea şcolară şi profesională a minorilor asistaţi, la festivitatea de deschidere a participat preotul paroh al Bisericii Sfinţii Petru şi Pavel din Buziaş.

Formele de învăţământ sunt: primar – 21 elevi, gimnazial – 46 elevi, iar sunt elevi înscrişi şi la Şcoala de arte şi meserii „Gheorghe Atanasiu” Timişoara – 20 elevi. Specificitatea Şcolii cu clasele I-VIII-a, ce funcţionează în cadrul CRB, constă în abordarea individualizată a activităţilor instructiv-formative, adaptarea curiculei şcolare la nevoile minorilor, organizarea de cursuri de alfabetizare în vederea sprijinirii acelor minori care nu au reuşit să asimileze deprinderile de scris- citit.

Şcolarizarea minorilor internaţi concomitent cu includerea în programe centrate pe nevoile educaţionale, contribuie la îmbunătăţirea nivelului educaţional a tinerilor asistaţi, la formarea unor deprinderi şi atitudini prosociale sporind astfel şansele de reintegrare în societate şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. Importanţa acordată procesului instructiv-educativ rezidă şi în condiţionarea absolvirii a cel puţin unei clase pe perioada internării pentru ca un minor să fie pus în libertate.

Comentarii

comentarii