Nimeni nu îi face publicitate, nu apare în reclame și pare a fi un bun dat de la sine. Apa potabilă de la robinet este, însă, rezultatul unor procese îndelungate de tratare și siguranță, un bun de care nu ne bucurăm atât de mult pe cât am putea! Cu scopul de a se alătura trendului mondial actual și de a promova consumul de apă potabilă de la rețeaua publică în industria ospitalității locale – considerând apa un bun comun, și nu un produs comercial – Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare a lansat, în premieră, în Timișoara, Campania de promovare a accesului la apă din rețeaua publică, „Apă bună de băut”.
„Demersul nostru este doar o picătură de apă mică într-un context marcat de schimbări climatice majore, dar este un demers ce își propune să încurajeze consumatorii să se întrebe de ce nu bem apă de la robinet, de fapt? Și care ar fi soluția ca lucrurile să se schimbe”, a spus Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Campania “Apă bună de băut” urmărește să încurajeze reprezentanți din industria ospitalieră să ofere consumatorilor gratuit apă din rețeaua publică.
Foarte puține localuri din Timișoara oferă clienților apă de robinet.
„Cred că este o chestiune absolut normală, nu una pentru care să militezi. E natural ca în industria ospitalității să fie oferită și apă potabilă gratuit, iar noi, la Suppa Bar, folosim apă din Piața Unirii și toată lumea ar putea face asta, fără să povestim despre acest lucru”, a spus Caius Merșa, reprezentant al asociației industriei ospitalității locale.
În ultimele decenii, cei de la Aquatim au făcut investiții pe peste 500 de milioane de euro pentru a putea oferi consumatorilor o apă sigură.
„Zilnic, în laboratorul Aquatim se fac 200 de analize la apa care ajunge la robinetele noastre. Este o apă sigură, verificată permanent, iar persoanele deranjate de mirosul sau gustul de clor din apă – absolut necesar pentru dezinfecția apei! – trebuie să știe că, lăsată puțin în aer liber sau la frigider, apa își pierde acest miros neplăcut pentru unii”, a declarat Gyongyke Tieregan, specialist în cadrul Aquatim.
În perioada următoare vor fi prezentate mai multe exemple de cafenele, restaurante și locații din Timișoara care oferă gratuit apă din rețeaua publică. Organizatorii își propun dezvoltarea unei hărți a locațiilor implicate, iar toți cei interesați să se alăture acestui demers pot lua legătura cu coordonatorii campaniei la adresa lapas@cries.ro .
Comentarii
comentarii