Refacerea sinagogilor, ca simboluri ale culturii iudaice româneşti, dar şi necesitatea studiului istoriei evreilor din România cel puţin la nivel universitar sunt două teme despre care istoricul Victor Neumann a vorbit în încheierea ediţiei din acest an a cursurilor Şcolii de Vară cu tema „Holocaustul din România între istorie şi receptare”, ce s-a desfăşurat în perioada 20-23 iulie la Centrul de Studii Biblice de la Surduc.
Potrivit acestuia, evreii din România îşi păstrează tradiţiile, mai ales în oraşele unde există comunităţi active şi unde mai funcţionează câte o sinagogă sau o casă de rugăciuni, de exemplu la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Oradea, Arad, Lugoj sau Braşov.
“Se aniversează sărbătorile evreieşti la a căror organizare contribuie pe de-o parte comunitatea evreiască locală, pe de alta Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Bucureşti. La fel de adevărat este că în buna funcţionare a instituţiilor de cult, a sinagogilor şi a continuităţii vieţii religioase evreieşti din România se implică şi asociaţiile civice, autorităţile locale şi naţionale. Un exemplu de acest fel este restaurarea şi readucerea în prim planul vieţii comunitare bucureştene a Templului Coral, unul dintre monumentele istorice şi arhitecturale de excepţie ale României. Acum arată ca o adevărată bijuterie. Ne aşteptăm ca şi în alte oraşe să existe un interes din partea comunităţilor evreieşti locale, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dar şi din partea primăriilor, a consiliilor locale şi judeţene, a guvernului pentru restaurarea unor sinagogi, parte a patrimoniului evreiesc şi românesc deopotrivă” a declarat pentru AGERPRES istoricul Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.
El a menţionat cazul Timişoarei, oraş în care, cândva, au funcţionat cinci sinagogi, ale căror clădiri sunt astăzi într-un stadiu avansat de degradare. Niciuna dintre acestea nu a fost restaurată, cu toate că arhitectura lor este reprezentativă pentru spaţiul urban timişorean şi probează existenţa unei bogate istorii multi- şi interculturale. Ele sunt, potrivit istoricului, „o mărturie incontestabilă a moştenirilor plurale de pe întreg cuprinsul continentului nostru şi pentru care Uniunea Europeană cooperează şi oferă asistenţă financiară oricărui stat membru, inclusiv României”.
Acesta a mai punctat că programele privind conservarea unor asemenea monumente sunt “generoase”, iar “sinagogile Timişoarei, aidoma altor monumente istorice din oraş şi din România, pot fi astfel restaurate şi redate fie activităţilor de cult, fie circuitului turistic, fie ambelor”.
“Dacă momentul restaurării nu va veni în cel mai scurt timp, ele se vor prăbuşi şi va fi o ruşine pentru oraşele noastre. Dacă acum o sută de ani au putut exista cinci sinagogi, astăzi cel puţin una dintre ele, simbolic, într-un oraş ca Timişoara, ar trebui să fie restaurată şi conservată. Măcar pentru ideea de istorie, de rememorare a unui trecut tolerant, de păstrare a unui patrimoniu cultural comun. Ele reprezintă un indiciu, nicicând contestabil, potrivit căruia particularităţile ori dogmele religioase practicate în Banat n-au produs disensiuni, ci au fost parte a unui ecumenism bine înţeles şi admirabil multiplicat în ultimele trei secole de toţi preoţii, predicatorii, rabinii acestei regiuni”, a afirmat Neumann.
Pe de altă parte, el a remarcat faptul că împuţinarea comunităţilor evreieşti din orice colţ al ţării are şi consecinţe, în aceste condiţii pierzându-se o parte din ceea ce înseamnă tradiţie, cultură, dar şi din ceea ce a însemnat contribuţia pe care au adus-o evreii culturii şi civilizaţiei României.
Istoricul a subliniat că bunele relaţii dintre România şi Israel fac posibil schimbul socio-cultural în ambele direcţii.
„Relaţiile României cu Israelul au fost şi au rămas foarte bune de-a lungul ultimelor decenii. Există o cooperare şi pe linie culturală, sunt spectacole, serii de conferinţe şi de-o parte şi de cealaltă. Români care pleacă în Israel cu spectacole, concerte, expoziţii de artă, conferinţe, din Israel vin scriitori, istorici, artişti, aducând spectacole, creaţii de ultimă oră şi manifestându-se pe multe şi cunoscute scene şi locuri publice din oraşele României. Există o asemenea reciprocitate a serviciilor culturale. (…). De asemenea, există raporturi între România şi comunităţile evreieşti din altă parte a lumii, instituţii şi comunităţi evreieşti din SUA, Franţa, Germania, dar şi din statele aflate în vecinătatea noastră”, a punctat directorul Muzeului de Artă Timişoara.
Victor Neumann a mai adăugat că numărul evreilor români continuă să scadă, ceea ce nu ar trebui să afecteze diseminarea şi diversificarea informaţiilor cu privire la existenţa lor multiseculară în aceste regiuni ale Europei şi a contribuţiilor lor pentru cultura şi civilizaţia României moderne.
„Înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, în România au trăit în jur 800.000 de evrei, a fost una dintre cele mai mari comunităţi din Europa. Astăzi, numărul evreilor – marea majoritate sunt de vârsta a treia – este de 5-6.000 de persoane. Este o drastică împuţinare ce trebuie prezentată şi explicată cu date şi fapte concrete din care să poată înţelege orice cetăţean de astăzi al statului că aceasta este consecinţa regimurilor totalitare din secolul al XX-lea, a tragediilor petrecute în această parte a continentului în timpul celui cel de-Al Doilea Război Mondial. Fondarea statului Israel în anul 1948 a făcut posibil ca evreii supravieţuitori ai Holocaustului să-şi găsească un loc în statul nou creat. (…). Au fost mulţi care s-au integrat în societăţile şi naţiunile europene, recunoscându-se pe sine şi ca evrei şi ca europeni sau americani. S-a întâmplat aceasta în state precum Marea Britanie, Franţa, SUA, Olanda etc., acolo unde autorităţile au făcut tot posibilul ca evreii să se simtă protejaţi în faţa curentelor de idei antisemite ori a atitudinilor discriminatoare. Aşa se explică faptul că sunt mai multe state în care, în bună parte, evreii au dorit şi au fost doriţi să rămână. Prezenţa lor acolo nu e deloc neglijabilă, la fel şi contribuţiile ce continuă să fie aduse acelor state. Cred că e bine să fie cunoscute şi astfel de exemple”, a arătat profesorul Neumann.
Totodată, el a afirmat că “e jenant” că în universităţi nu există “niciun curs în care să amintească despre istoria evreilor”.
„Cum explicăm această drastică diminuare a prezenţei evreilor români? Atâta timp cât nu ne dă de gândit, sigur că e o problemă. Iată de ce se cere ca ea să fie relatată, explicată, ceea ce se poate face foarte bine prin cursuri şi conferinţe universitare, prin şcoli de vară, prin invitarea de specialişti, istorici, sociologi, scriitori din diverse părţi ale Europei, dar şi din Israel şi SUA, în care să fie predată istoria României integrată istoriei Europei, istoria României dimpreună cu istoria evreilor şi a oricăror alte istorii minoritare. E jenant că avem colegi care predau istoria în universităţi şi nu au niciun curs în care să amintească despre istoria evreilor, despre ce s-a întâmplat în cel de-Al Doilea Război Mondial când au murit milioane de oameni nevinovaţi”, a concluzionat istoricul.
Victor Neumann a fost invitat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” din România să susţină în cadrul Şcolii de Vară de la Surduc cursul cu tema „Viaţa comunitară a evreilor din România. Context istoric şi cultural, concepte de înţelegere a fenomenului”, în faţa participanţilor la această întrunire.
