Contractele de lucrări fac parte din cadrul proiectului „ Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”.
Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a spus că valorile sunt de peste 5.600.341,78 lei fără TVA în Sânnicolau Mare, 4.158.165,09 lei fără TVA în Gătaia şi 4.193.984,74 lei fără TVA în Recaş. Durata totală a contractelor este de 27 de luni, din care 15 luni pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor şi 12 luni perioada de notificare a defectelor.
În judeţul Timiş sunt vizate în principal următoarele investiţii: şapte staţii noi de epurare a apelor uzate, trei staţii noi de tratare a apei potabile, extinderea şi reabilitarea sistemelor de canalizare (aproximativ 200 km) şi a reţelelor de alimentare cu apă (aproximativ 100 km). Localităţile incluse în proiect: Timişoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta, Buziaş, Gătaia, Recaş, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. În urma investiţiilor, gradul de acoperire a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare în localităţile incluse în proiect va creşte considerabil, iar calitatea serviciilor prestate se va conforma cerinţelor Uniunii Europene.
Comentarii
comentarii