Acasă Cultura Aradul, gazda unei conferințe culturale internaționale

Aradul, gazda unei conferințe culturale internaționale

DISTRIBUIȚI

Aradul va fi gazda unei conferinţe internaționale dedicate profesioniştilor vieţii culturale locale şi actorilor de pe piaţa culturală, care se va desfășura în perioada 4 – 5 martie. Conferința Internațională „Resurse și politici culturale” va debuta în 4 martie 2014, în Sala Ferdinand a Primăriei Arad.

La acest eveniment sunt așteptați oaspeți din România, Ungaria, Olanda și Scoția, cu competențe dovedite în elaborarea şi aplicarea cu succes unor proiecte culturale internaționale. În prima zi a lucrărilor, participanţii vor putea afla detalii despre Procedeul de Mapare a Resurselor Culturale, despre politicile culturale, despre Parcul Natural Lunca Mureșului şi proiectele sale. În a doua parte a zilei se vor derula ateliere de lucru pe tema analizei SWOT a județului Arad și pe teme de turism cultural, valorificarea patrimoniului construit, a industriilor creative și a modalităților de expresie a artiștilor contemporani. Seara de marţi va fi una muzicală, pentru că invitaţii conferinţei internaţionale „Resurse și politici culturale”, dar şi arădenii iubitori de muzică bună sunt aşteptaţi la Filarmonica Arad pentru un concert extraordinar dedicat acestui eveniment de marcă. „Arad Capitală Culturală Europeană 2021” este titlul-suport al concertului extraordinar din 4 martie 2014, care vine să susţină conferinţa dedicată aceluiaşi proiect arădean. Va fi o seară de operă italiană, unde se întâlnesc unele dintre cele mai spectaculoase uverturi şi numere simfonice, cu decupaje de arii şi coruri de o universală popularitate. Conferința Internațională „Resurse și politici culturale” este organizată de Primăria Municipiului Arad în parteneriat cu europarlamentarul Iosif Matula și vine să susţină candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

Comentarii

comentarii