Acasă Administraţie Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație iniţiază un proiect pentru parcurile...

Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație iniţiază un proiect pentru parcurile Aradului

DISTRIBUIȚI

Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație din Arad arată situaţia gravă în care se află parcul din cartierul arădean Alfa şi dezinteresul Primăriei Aradului faţă de locuitorii acestuia.

În luna Iulie, numeroși cetățeni din Cartierul Alfa au sesizat Primăria Arad cu privire la starea jalnică a parcului din fața Bisericii Ortodoxe „Sfântul Nicolae”. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad le-a răspuns că, „calitatea vieții arădenilor este dată și de spațiul verde existent în oraș, iar pentru cei ce locuiesc la bloc, amenajarea parcurilor este mai mult decât necesară”. Atunci li s-a transmis arădenilor că până la jumătatea lunii august situația va fi remediată mai ales că urmează Zilele Aradului. Numai că, nu s-a întâmplat nimic, iar cetățenii din Alfa reclamă din nou situaţia, dar şi faptul că aproape o mie de copaci plantați în urmă cu doi ani sunt în pericol să se usuce deoarece nimeni nu îi îngrijeşte. „Probabil că Primăria Arad, prin reprezentanții săi nu au auzit că Municipiul Arad este înscris, pentru a doua oară consecutiv, în competiția „Capitală Verde Europeană”. Le recomandăm celor din Primărie să arunce o privire și în „parcul” din Gai și în general să înțeleagă că spațiul verde înseamnă viață și nu afaceri prin defrișări de arboret, cum e cazul în cartierul Grădiște, pentru a ridica imobiliarele unor timișoreni. Asociația Pentru Reformă Civică și Democrație va demara în această toamnă un amplu proiect ce visează parcurile Aradului, nu de alta dar dorim ca sărbătoare Centenarului Marii Uniri să fie una o bucurie și a frumosului, în oraşul nostru”, a declarat Samuel Caba, preşedinte al Asociației Pentru Reformă Civică și Democrație.

 

 

 

Comentarii

comentarii