Acasă Actualitate Atletul Marius Cocioran – premiat de Consiliul Județean Caraș-Severin

Atletul Marius Cocioran – premiat de Consiliul Județean Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

Atletul Marius Cocioran de la CSM – Universitatea Reşiţa, a fost premiat, marțI, de Consiliul Judeţean Caraș-Severin şi de Direcţia pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin, pentru frumoasa sa calificare la Jocurile Olimpice de la Londra. Atletul reșițean a reușit calificarea după participarea sa la Cupa Mondială, desfăşurată în 13 mai a.c., la Saransk, în Rusia, unde, la proba de 50 de kilometri marş, a obţinut un nou record naţional, cu timpul de 3 ore, 57 de minute şi 55 de secunde, cu peste două minute mai bun decât precedentul record. Președintele interimar al consiliului județean, Ionesie Gheorghioni, a oferit din partea instituției pe care o conduce premii în bani şi antrenorului atletului, Octavian Măzăran, prezent alături de tatăl său, Iosif Măzăran. Din partea Direcției Județene pentru Tineret și Sport, premiul a fost oferit de directorul instituției, Liliana Dacica, care a subliniat că sunt o mândrie pentru sportul județean astfel de performanțe. La eveniment au participat colegii lui Marius Cocioran, numeroşi oameni de sport din judeţ, precum şi cei patru antrenori ai atletului, care l-au îndrumat de-a lungul carierei sale de mărşăluitor: Samson Bogdan, Octavian Măzăran, Nagy Ştefan şi Iosif Măzăran. ”Sunt fericit pentru ceea ce am realizat și mă consider un deschizător de drum, pentru că și alți atleți sper că vor reuși calificarea la Olimpiadă. Mulțumesc antrenorilor mei și tuturor celor care mi-au fost alături”. Ionesie Ghiorghioni l-a numit pe Cocioran “un adevărat ambasador sportiv al judeţului, al României în Anglia, la Londra”, iar Liliana Dacica a mai enunțat numele unui sportiv, prezent în sală, Narcis Mihăilă, de asemenea, cu rezultate bune.

Comentarii

comentarii