“O mică mare minune”
Curatorul acestei tabere a fost tânăra artistă timişoreancă Alina Ondine Slimovschi. “Acum două luni, intr-un oraş apropiat Timişoarei, s-a întâmplat o mică mare minune. Graţie a doi oameni, mânaţi de un entuziasm şi o perseverenţă de neegalat, într-un timp record, s-a organizat prima ediţie a taberei de creaţie din Jimbolia. Aceşti oameni remarcabili, cărora noi, artiştii reuniţi în cadrul taberei, le mulţumim din suflet, sunt domnul primar al Jimboliei, Kaba Gabor şi doamna director a Casei de Cultură din Jimbolia, Nicoleta Suciu. Acest proiect a fost realizat în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Timişoara, preşedinte Ioan Szekernyes si director Dana Gomboş. Cele 10 zile de creaţie au reunit tineri artişti, în număr de 17, din diverse regiuni ale ţării”, spune Alina Ondine Slimovschi.
“Fiecare dintre noi am venit cu inspiraţia şi viziunea artistică proprie”
Tabăra este abia la prima ediţie, dar acesta a fost numai începutul. Datorită succesului acestei ediţii, vor mai exista şi altele. “Rodul activităţii noastre de creaţie, expoziţia colectivă vernisată la galeria Helios, în data de 17 septembrie 2009, prezintă neîndoielnic un caracter eclectic. Fiecare dintre noi am venit cu inspiraţia şi viziunea artistică proprie, însă în ansmablul ei, conţine o notă comună, pe care o reflectă fiecare lucrare în parte: aerul optimist, vioiciunea pensulaţiei, un ludic savuros al concretizării plastice. Toate acestea se revendică din starea de bine, de însufleţire şi elan creator care s-a menţinut pe întreg parcursul taberei şi pe care le dorim a deveni o constantă a fiecărei ediţii”, mai spune Alina Ondine Slimovschi.
Comentarii
comentarii