Acasă Actualitate Au încercat să treacă ilegal frontiera… ascunși sub autoturisme Ford

Au încercat să treacă ilegal frontiera… ascunși sub autoturisme Ford

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi reţinut trei bărbaţi care încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. În cursul dimineții de joi, în jurul orei 8, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Curtici au efectuat formalităţile de ieşire din ţară asupra unei garnituri de tren încărcată cu autoturisme „Ford”, care avea ca destinaţie finală Belgia. Polițiștii arădeni au depistat ascunse sub autoturismele îmbarcate pe platforma superioară a acesteia trei persoane de sex masculin, care încercau să iasă ilegal din ţară. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Sectorului Poliției de Frontieră și în urma cercetărilor s-a stabilit că cei trei sunt cetăţeni tunisieni cu vârste cuprinse între 21 si 32 ani. Poliţiştii de frontieră arădeni le-au întocmit celor trei tunisieni actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii