Acasă Actualitate Audiere publică pentru promovarea premierelor timişorene

Audiere publică pentru promovarea premierelor timişorene

DISTRIBUIȚI

O întrebare interesantă şi un  proiect de promovarea a istoriei Timişoarei. Sub sloganul „Timişoara – oraşul de odinioară, uitat sau valorificat?” echipa „Advocacy&Lobby”, constituită dintr-un grup de timisoreni cu ocupatii diverse, a fost anunţat un proiect ce-şi propune să revalorizeze istoria Timişoarei. 

În special cele mai importante premiere naţionale sau europene ce au avut loc în oraşul de pe Bega. Florin Geamănu, directorul CRAFT a fost cel ce a propus proiectul echipei „Advocacy&Lobby”. “S-a ajuns la această idee ca urmare a întrebărilor repetate ale turistilor, de fapt oameni de afaceri cu interes faţă de oraşul nostru, cu care am avut prilejul să mă plimb prin Timişoara. «Unde putem face şi noi o fotografie, undeva lângă unele dintre multele premiere de care am citit înainte de a ajunge la Timişoara? ». Iar eu aveam puţine variante să le ofer, pentru că aceste premiere nu sunt valorificate în măsura în care să trezească interesul turistilor”, a spus Florin Geamănu. Primul pas pe care echipa de  “Advocacy si Lobby” urmează să îl facă pentru a finaliza cu succes acest proiect este o audiere publică, programată în 18 noiembrie, de la ora 14, la Centrul Regional de Afaceri. La eveniment şi-au anunţat prezenţa autorităţi locale, oameni de afaceri şi personalităţi timişorene.  Sunt aşteptate la audiere şi toate persoanele care doresc să contribuie la acest proiect prin prezentarea unor solutii cu privire la “Cum pot fi valorificate premierele Timisoarei?”. Şi vedeta TV Dan Negru va formula un punct de vedere pe această temă care va fi prezentat în cadrul acestei audierii. 

Comentarii

comentarii