Acasă Actualitate Autogara din Timişoara arată cam ca după bombardament

Autogara din Timişoara arată cam ca după bombardament

DISTRIBUIȚI

Cine a trecut prin Autogara Timişoara nu a putut să treacă cu vederea mai multe aspecte care nu au legătură cu civilizaţia. Nu avem pretenţia la scări rulante între scaune sau la sisteme de încălzire a peronului amplasat în spaţiu deschis, dar nici să-ţi rupi picioarele prin gropile din curte sau să nu ai un trotuar pe unde să mergi ca pieton, nu se face.
Odată intrat în curtea Autogării, constaţi că nu ai trotuar pe unde să mergi, ci trebuie să se strecori printre autocarele şi autobuzele garate acolo. Iar cei care coboară din taxiuri se văd ”părăsiţi” ca pe o insulă, pentru că nu ştiu încotro să se îndrepte pentru a nu fi loviţi de celelalte vehicule. Ajungi la un eventual trotuar (ocupat de vehicule) doar după ce ai trecut obligatoriu printre autobuzele care, unele staţionează, iar altele pornesc ori fac diverse manevre pentru garare. Este periculos.
Mai mult decât atât, dacă e zăpadă, de polei nici nu mai vorbim, curtea poate fi traversată cu succes şi fără riscuri doar de către experimentaţi echilibrişti.
La intrarea în clădire te întâmpină pubelele mari pline de gunoi, iar imediat ce deschizi uşa, te întâmpină o găleată cu mops, cu puţină apă, şi un miros de urină. Te uiţi în jur şi vezi şi câte un nespălat intrat să se încălzească, pentru că nu are adăpost (nu este invazie de boschetari, să fim bine înţeleşi) sau pentru că nu are unde să stea până are cursa. În preajma unuia ca acesta nu poţi sta.
În alte autogări este mai bine, dar, este adevărat, poate fi şi (ceva) mai rău decât la noi.

Comentarii

comentarii