Acasă Sport Autorităţile locale din Timişoara vor să afle lista datoriilor înainte să preia...

Autorităţile locale din Timişoara vor să afle lista datoriilor înainte să preia Poli

DISTRIBUIȚI

Liderii partidelor din Timişoara s-au întâlnit şi au căzut de acord ca administraţia locală şi judeţeană împreună cu Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT) să preia 51 la sută din echipa de fotbal Poli Timişoara.

Nicolae Robu (preşedintele PNL Timiş, rectorul UPT), Titu Bojin (preşedinte PSD, consilier judeţean), Gheorghe Ciuhandu (primarul Timişoarei şi preşedinte CNC PNŢCD) şi Constantin Ostaficiuc (preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi al filialei judeţene a PDL) s-au întâlnit şi au decis să facă o ofertă către acţionariatul societăţii, de preluare a 51 la sută din acţiuni.

„S-a plecat din faptul că experienţa de la baschet a fost favorabilă. Vineri sau joi am făcut o propunere discutată cu reprezentantul acţionariatului – preşedintele clubului prin care i-am propus a intra în discuţii cu această temă. Ieri (n.r. luni), acţionariatul a fost la Timişoara, am avut o primă rundă de negocieri, s-a acceptat într-o primă fază preluarea a 51 la sută de către consiliul local, consiliul judeţean şi Universitatea Politehnica. Am cerut declanşarea unui audit, vedem care-i lista datoriilor, proiecţia de buget pentru anul viitor”, spune Ostaficiuc.

„Aşteptăm rezultatul unui audit care să ne comunice foarte clar situaţia financiară”

După această analiză, fiecare dintre cei care au participat la discuţii vor veni în faţa consiliului local, judeţean şi a senatului universităţii cu propunerea de a intra în această societate cu obligaţia clară de a avea 51 la sută din acţiuni.

Marian Iancu însă a fost condamnat la 10 ani de detenţie de o instanţă de la Bucureşti în dosarul Rafo, sentinţa nefiind însă una definitivă, Marian Iancu declarând că este o eroare judiciară. „Am văzut şi noi acea ştire cum că domnul Iancu şi fratele dumnealui au fost condamnaţi. Nu aste implicată Poli, nu este problema noastră directă, ci una indirectă. Cred că lucrurile se simplifică în acest moment. Să ajungem în final cu o propunere concretă prin care comunitatea să devină majoritară şi să fie reprezentată prin clubul Poli. Aşteptăm rezultatul unui audit care să ne comunice foarte clar situaţia financiară”, spune Ostaficiuc.

În plus, s-a venit cu propunerea ca fiecare jucător de la Poli să fie premiat la sfârşit de an. De două luni de zile nu sunt plătiţi jucătorii de la Poli aşa că s-a propus o suplimentare de 150.000 de lei pentru această premiere nominală.

Comentarii

comentarii