Acasă Actualitate “Autorităţile mi-au făcut viaţa un calvar”

“Autorităţile mi-au făcut viaţa un calvar”

DISTRIBUIȚI

Instituţiile statului – acuzate dur de un timişorean ajuns la limita suportabilităţii
Calvarul timişoreanului Ion Stoica a început în anul 2001, atunci când, împreună cu soţia, a cumpărat două imobile situate în Timişoara, pe strada Constantin Brâncoveanu, numărul 2. Totul a decurs normal până în momentul în care bărbatul, împreună cu familia lui, a vrut să intre în posesia boxelor care se aflau sub imobilul lui. Atunci Stoica a aflat că acele boxe nu sunt ale lui, ci ale Primăriei Timişoara sau cel puţin asta susţin mai-marii municipalităţii.

Ca în romanele lui Kafka

De atunci a urmat un lung şir de procese, care nici până în momentul de faţă nu au fost finalizate în totalitate. Ion Stoica spune că a fost furat şi escrocat de cei de la Primăria Timişoara şi cei de la Cartea Funciară, care au făcut nişte şmecherii grosolane pentru ca acesta să piardă anumite spaţii ce îi reveneau de drept. "Vă rog să mă credeţi, nu mai ştiu ce să fac, parcă aş fi un personaj din romanele lui Kafka. Am ajuns la capătul puterii. De ani de zile fac memorii către autorităţile statului, explicându-le acestor domni plătiţi din bani publici că am fost furat cu acte false. Le-am trimis toate actele care îi încriminau pe angajaţii primăriei şi pe cei ai cărţii funciare, dar până în momentul de faţă nu am primit niciun răspuns pozitiv. Este posibil ca în această ţară să fii furat pe faţă şi nimeni să nu intervină?", spune cu lacrimi în ochi Ion Stoica. Timişoreanul şi-a încercat norocul şi în justiţie, dar nici aici nu i s-a făcut dreptate. Acum bărbatul a cerut rejudecarea proceselor, pentru că, în sinea lui, ştie că are dreptate şi speră ca judecătorii să deschidă ochii într-o zi.

"Mi-au vândut subsolul, deşi nu era al lor"

Acuzele lui Ion Stoica nu se opresc aici. Bărbatul susţine că municipalitatea i-a vândut spaţiile care se află chiar sub apartamentul lui. "Cei de la primărie mi-au închiriat şi, mai târziu, au vândut spaţiile care se aflau sub apartamentele mele şi care îmi aparţineu. Chiar ei au recunoscut că imobilele 7 şi 8, care sunt ale mele, nu s-au aflat niciodată în proprietatea statului. Atunci cum şi-au permis aceşti domni să facă un asemenea lucru? S-au făcut multe falsuri şi în cartea funciară, pentru a putea să pună mâna pe spaţiile mele", mai spune Ion Stoica.

Nicuşor Miuţ: "Acele spaţii aparţineau Statului Român"

Şeful direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara spune că primăria nu a comis nicio ilegalitate “Ce pot să spun? Acestui om cred că îi lipseşte o păsărică. Păi cum ar putea să vândă primăria ceva ce nu îi aparţine? Greşeala lui vă spun eu care a fost: în momentul în care a cumpărat acele imobile, nu ştia că spaţiile de sub respectivele apartamente nu îi revin. Păi, atunci când îţi cumperi o maşină, nu verifici mai întâi dacă respectiva maşină are roţi, volan şi chei? Eu cred că asta s-a întâmplat în cazul domnului Stoica. Punctul nostru de vedere, al primăriei, este unul foarte clar: la respectiva adresă nu s-a comis nicio ilegalitate", spune Nicuşor Mihuţ. Povestea lui Ion Stoica a fost îndelung mediatizată de presa bănăţeană, la începutul anului 2002. Cert este că, un an mai târziu, poliţiştii din Timiş i-au reţinut pe doi foşti conducători ai cărţii funciare, care erau acuzaţi de falsuri cu terenuri şi case. În aceste condiţii, nu putem să nu ne întrebăm: oare Ion Stoica este în aceeaşi situaţie?

Comentarii

comentarii