Artistul Ciprian CIUCLEA:
Ciprian Ciuclea este artistul momentului la Galeria Calina. Expoziţia sa, „I love Bach” (21 septembrie–16 octombrie 2009) – un concept original, construit din instalaţii care provoacă la participare, dar şi din alte lucrări cu mesaj puternic îndreptat împotriva consumismului – este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Ciprian Ciuclea a avut recent un solo show la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, o instalaţie de video şi lumină intitulată „Descriptio”. Luna viitoare va fi plecat într-o rezidenţă artistică în Portugalia. Între timp, aşteaptă rezultatele finale în urma nominalizării sale la Premiile Prometheus, Opera Prima 2009.
Explică-ne, te rog, conceptul expoziţiei „I love Bach”.
J.S. Bach este un prototip cultural universal. Este vorba despre o raportare în contemporaneitate la o valoare culturală clasicizată şi îndepărtată ca interes într-o lume a cărei miză este consumismul. În locul lui Bach putea fi Mozart sau Beethoven. Este, dacă vreţi, un pretext pentru a denunţa o problemă care mă frământă: aceea a valorilor ratate de contemporani. Bach aparţine unei minorităţi culturale care în mod paradoxal nu se integrează sistemului democratic actual. Problema minorităţilor este extrem de complexă, pentru că stă la baza unei democraţii coerente. În mod evident, Bach a fost ales subiectiv pentru că pur şi simplu îmi place.
Din câte văd, lucrările tale se bazează pe mesaj, nu atât pe stare. Aşa e?
Te contrazic. În primul rând, nu poţi vorbi de mesaj fără a crea o stare, fie ea şi de ignoranţă. În al doilea rând, lucrările mele mizează pe stare. Cum poţi privi instalaţia compusă din video şi hârtie japoneză, accentuate de elementul auditiv al sonatei pentru vioară solo şi de cel al aerului dirijat, fără să-ţi producă o reacţie?
Într-o lume în care instalaţia artistică poate să însemne şi un ciocan roşu aşezat lângă un pampers, cum defineşti acest concept, de instalaţie, în raport cu arta ta?
Nu contează cât de şocante sunt elementele unei instalaţii, sau cât de neaşteptată este asocierea dintre ele, ci cât este de coerent mesajul transmis în relaţia dintre formă şi concept. Nu mă îngrijorează o asociere de tipul ciocan roşu-pampers, ci mai degrabă faptul că trăim într-o lume care consideră că orice este valabil. Nu mai există o ierarhie a valorilor, ci o uniformizare în care individul nu mai contează.
Mă exprim prin intermediul instalaţiilor pentru că mă interesează interacţiunea dintre mediile de expresie şi asumarea unui discurs problematic. Nu văd instalaţia ca pe un instrument facil şi trendy.
Cum ţi-ai găsit drumul în artă?
Arta este un mod de a te exprima compatibil cu un anumit tip de gândire. Este un proces de identificare şi selecţie a unor capacităţi personale. Este un drum în permanentă schimbare, pe care trebuie să ţi-l asumi chiar dacă uneori se mai înfundă, iar incertitudinile sunt necesare pentru că te obligă mereu să te reevaluezi.
Mi-am păstrat interesul pentru desen, gravură şi obiect în relaţia dintre tradiţie şi experiment, a cărei consecinţă este viziunea de tip instalaţie în care intervin medii precum sunetul, video, lumina dirijată sau (cvasi)controlata cinetică a aerului.
Creezi din revoltă?
Nu sunt un artist impulsiv. Asta nu înseamnă că nu mă revolt, dar urmez un proces de sedimentare, de meditaţie, de dialog. Memoria este condiţionată de emoţie, iar eu selectez, filtrez, acuz şi denunţ subiectiv.
