Acasă Actualitate Balul poganilor, la Timişoara

Balul poganilor, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Poganii bănăţeni o pun de un chef monstru. O nouă ediţie a Balului Poganilor are loc vineri, 29 octombrie, la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara. 

Partea muzicală este susţinută de orchestra Virtuozii Banatului, sub bagheta maestrului Ilie Vincu. Îndrăgita solistă de muzică populară bănăţeană Ramona Viţa, alături de soţul ei, instrumentistul Petrică Viţa, tocmiţi de poganul Gheorghe Ţunea, vor doini ca-n  Banatul de munte, în timp ce cunoscutul şi îndrăgitul solist  Mircea Miocva va cânta de joc ca-n Banatul de pustă. Petrecerea începe de la ora 19. Pentru prima dată, la manifestarea devenită o tradiţie se vor reuni cinci dintre taragotişii de excepţie ai Banatului: Luca Novac, Luţă Popovici, Ion Pieptănar, Ioniţă Ienea şi Petrică Viţa.
Din program nu lipsesc concursurile, lansările de carte, prezentarea unui meşter popular şi o megatombolă. Meniul, deja tradiţional, va fi pigmentat cu răchie de Chizdia şi Babşa, iar vinul de Recaş, berea de Timişoara, apa şi sucurile de Buziaş vor potoli setea poganilor. Tacâmul are acelaşi preţ ca şi anul trecut – 150 lei de persoană.

 

 

Comentarii

comentarii