Acasă Eveniment Barurile şi restaurantele din Timişoara vor fi obligate să respecte interdicţia “Nu...

Barurile şi restaurantele din Timişoara vor fi obligate să respecte interdicţia “Nu fumaţi!”

DISTRIBUIȚI

Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, a declarat, miercuri, 11 mai, că barurile, restaurantele, cafenelele şi discotecile din Timişoara unde se fumează, de obicei, fără niciun control vor fi obligate de către Primăria şi Consiliul Local Timişoara să respecte interdicţia “Nu fumaţi!”, aşa cum a impus Uniunea Europeană şi adaptat legislaţiei româneşti. Declaraţia a fost făcută cu prilejul lansării proiectului “Mişcarea de la ora 7 (19)” din cadrul programului “Timişoara – inima mea”, în scopul promovării mişcării în slujba sănătăţii timişorenilor. 33.000 de români mor din cauza ţigărilor

Consiliul Local Timişoara lucrează la o hotărăre de consiliu local prin care barurile şi restaurantele vor fi obligate să respecte legea, adică spaţiul să fie împărţit în două – unde se fumează şi unde nu. De asemenea, în locaţia pentru fumători vor fi afişate obligatoriu imagini şi logo-uri care să-i îndemne pe fumători să se lase de fumat, fiindcă dăunează grav sănătăţii. Conform cercetărilor, 33.000 de români mor în fiecare an din cauza bolilor provocate de fumat. De obicei, fumătorii trăiesc, în medie, cu 21 de ani mai puţin decât nefumătorii. 20.000 de fumători pasivi din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene mor anual.

Care sunt riscurile?

Legea 349 din 2002 prezintă şi riscurile la care se supun persoanele care fumează: mor mai tinere. Fumatul blochează circulaţia sângelui în artere, provoacă infarct miocardic şi accident vascular cerebral. Fumatul provoacă cancer pulmonar, care este letal. Fumatul în timpul sarcinii dăunează fătului. Protejaţi copiii: nu-i lasăţi să respire fumul dumneavoastră! Fumatul dă dependenţă, nu începeţi să fumaţi! Oprirea fumatului scade riscul de îmbolnăviri cardiace sau pulmonare fatale. Fumatul poate provoca o moarte lentă şi dureroasă. Fumatul încetineşte circulaţia sângelui şi provoacă impotenţă. Fumatul poate dăuna calităţii spermei şi scade fertilitatea. Fumul de ţigară conţine benzeni, nitrozamine, formaldehide şi cianuri ce afecteză grav sănătatea. Legea 349 mai prevede: “Se interzice fumatul în spaţiile publice închise. Fumatul este permis în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea următoarelor condiţii obligatorii: a) să fie construite astfel încât să deservească doar fumatul şi să nu permită pătrunderea aerului viciat în spaţiile publice închise; b) să fie ventilate corespunzător, astfel încât nivelul noxelor să fie sub nivelurile maxime admise”.
Aceste prevederi nu se aplică dacă proprietarul afişează avertismentul: "În această unitate fumatul este interzis."
Prin programul “Timişoara – inima mea”, cluburile Rotary şi Lions Timişoara, în colaborare cu Primăria Timişoara, promovează un stil de viaţă sănătos, prin mişcare zilnică şi  fără fumat.

 

Comentarii

comentarii