Acasă Actualitate Baruţu T. Arghezi a fost condus pe ultimul drum

Baruţu T. Arghezi a fost condus pe ultimul drum

DISTRIBUIȚI

Trupul neînsufleţit al scriitorului Baruţu T. Arghezi, s-a aflat, sâmbătă, 28 august 2010, între orele 9.00 şi 12.00, în Aula „Ştefan Cicio Pop” din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, unde îndurerata doamnă Doina Arghezi, rudele şi prietenii familiei, scriitori şi comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi-au adus un ultim omagiu celui care a trecut în lumea celor drepţi.
Au transmis mesaje în Cartea de condoleanţe, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Liana Moş, decan al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, senatorul Avram Crăciun, profesori universitari, scriitori şi poeţi.           
Ceremonia de înmormântare a avut loc la ora 13.00 la cimitirul „Pomenirea”, la cripta familiei Arghezi, unde a fost depus trupul neînsufleţit al scriitorului Baruţu T. Arghezi. Slujba religioasă a fost oficiată de părintele paroh Pop Vasile, iar prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a rostit câteva cuvinte în memoria lui Baruţu T. Arghezi, un apropiat al UVVG.  
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a precizat: „Întreaga Comunitate a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad deplânge plecarea dintre noi, la 25 august 2010 a celui care a fost nu doar un distins scriitor şi publicist, BARUŢU T. ARGHEZI, ci şi un mare cărturar, devotat patriot, un om superior înzestrat cu un caracter  puternic, de-a cărui generozitate au beneficiat toţi cei care l-au cunoscut. Ţinuta sa demnă, surâsul cald care îi lumina faţa şi vorba înţeleaptă, prezent mereu alături de distinsa sa soţie, Doina Melania Arghezi, la toate manifestările ştiinţifice şi culturale ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, cititor, împreună cu soţia sa, a întregii atmosfere argheziene creată la universitatea noastră, a cărui ecou a depăşit hotarele ţării, constituie un prilej de pioasă aducere aminte pentru a-i preţui întreaga operă, iar prin Centrul de Cercetare a Literaturii Argheziene al Univerităţii noastre vom continua Proiectul său cultural, editând pe mai departe rezultate ale cercetării operei argheziene. În Panteonul marilor personalităţi ale culturii române, alături de patronul spiritual al universităţii noastre, Vasile Goldiş, vom păstra cu cinste şi onoare şi numele lui Baruţu T. Arghezi”.

Comentarii

comentarii