Acasă Sport BC Timișoara înfruntă Ploieștiul în cel mai disputat meci al campionatului

BC Timișoara înfruntă Ploieștiul în cel mai disputat meci al campionatului

DISTRIBUIȚI

Cu două etape înaintea play-off-ului din Divizia A, primele două clasate în campionat, BC Timișoara și CSU Ploiești se vor duela sâmbătă într-un meci ce va conta pentru etapa a XXIX-a din prima ligă de baschet. Bănățenii sunt la un un punct peste ploieșteni în clasament și vor ca după partida din weekend avantajul să crească mai mult, chiar dacă echipa oaspete are un șir de 11 victorii în returul campionatului. Alb-violeții sunt încrezători în șansa lor la victorie și vor ca publicul bănățean să vină într-un număr cât mai mare la sală pentru a-i ajuta să bifeze cel de-al XXI-lea succes din actuala stagiune. Miza partidei este una mare, atât BCT-ul cât și CSU Ploiești vrând să termine pe primul loc înaintea turneului final.  Tehnicianul timișorenilor, Pedrag Badnjarevic, a declarat înaintea meciului de sâmbătă că se așteaptă la o înfruntare grea, mai ales că jucătorii echipei vizitatoare vor veni cu un moral foarte ridicat după cele 11 victorii consecutive. Cu toate că au învins Ploieștiul în partida din Cupa României, ”leii din Banat” se așteaptă la o replică dură din partea echipei din Ploiești, având în vedere că liderul formației prahovene, Cătălin Burlacu, va fi prezent și el  în partida de sâmbătă. Partida dintre BC Timișoara și CSU Ploiești va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 19.00, în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, spectatorii având intrarea liberă.

Comentarii

comentarii