Acasă Sport BC Timişoara – învinsă de Oradea în Cupa României

BC Timişoara – învinsă de Oradea în Cupa României

DISTRIBUIȚI

baschetEchipa de baschet masculin BC Timişoara a început cu înfrângere seria meciurilor oficiale din acest an, alb-violeţii cedând cu scorul de 98-82 partida din turul Cupei României în faţa celor de la CSM Oradea.

Timişorenii au intrat greu în meciul jucat joi la Oradea, gazdele reuşind să pună un avans de nouă puncte după primele zece minute de joc. Sfertul doi a fost unul mai bun pentru elevii lui Dragan Petricevic, care au redus diferenţa la două puncte până la pauza mare. Oradea a revenit mai motivată de la cabine şi a refăcut diferenţa din primul sfert. Înaintea ultimelor zece minute de joc, BC Timişoara a fost la 13 puncte în spatele orădenilor, victoria fiind astfel departe de gruparea din Banat. În ultimul sfert, alb-violeţii au încercat să micşoreze diferenţa de pe tabelă, însă eliminarea lui Vasojevic a făcut ca Oradea să nu mai întâmpine nicio problemă în adjudecarea victoriei. Scorul final a fost 98-82 pentru CSM, Timişoara având acum sarcina de a tranşa calificarea în meciul retur, programat duminică, de la ora 18.00, în Sala „Constantin Jude” din Timişoara. Cel mai eficient marcator al bănăţenilor în meciul de la Oradea a fost Jovanovic, cu 24 de puncte marcate.

Comentarii

comentarii