Acasă Sport BC Timișoara – învinsă în meciurile de pe teren propriu de Asesoft...

BC Timișoara – învinsă în meciurile de pe teren propriu de Asesoft Ploiești

DISTRIBUIȚI

Calificată în finala Diviziei A, formația de baschet masculin BC Timișoara a pierdut primele din cele șapte partide programate în ultimul act al campionatului împotriva formației Asesoft Ploiești. Alb-violeții nu au jucat rău în cele două partide disputate în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, însă nu au reușit să profite de avantajul terenului propriu și au fost nevoiți să se recunoască învinși în fața unei echipe aflate într-o formă bună. În primul meci, jucătorii antrenați de Pedrag Badnjarevic au fost departe de forma în care au fost în celelalte meciuri din play-off, atât atacul cât și apărarea bănățenilor neputând face față echipei din Ploiești, care a jucat foarte agresiv. Susținuți din tribune de rugbyștii echipei RCM Timișoara, precum și de fetele de la BCM Danzio, alb-violeții au pierdut prima înfruntare în fața Asesoftului cu scorul de 89-104, principalul marcator al timișorenilor fiind Jovanovic, cu 24 de puncte marcate. În meciul doi, BCT-ul trebuia să învingă pentru a echilibra scorul general, mai ales că urmează dubla de pe terenul ploieștenilor, meciurile anunțându-se foarte grele. Cu un public ce a depășit numărul 2.000, timișorenii nu au izbutit să se redreseze, elevii lui Badnjarevic fiind neputincioși în fața echipei antrenate de Arnautovic, Ploieștiul reușind din nou să conducă pe toată perioada partidei cu numărul doi. Oaspeții s-au impus încă din primul sfert al înfruntării cu 24-14, pentru ca la pauza mare tabela să indice un avantaj de 23 de puncte în contul echipei din Ploiești. Scenariul a rămas același și în partea a doua a meciului, ”leii din Banat” neputând să revină în joc. Ultimul sfert a început de la scorul de 67-44 pentru Asesoft și partida se anunța a fi ca și jucată. Bănățenii au încercat în zadar să răstoarne scorul, finalul partidei cu numărul doi dintre BC Timișoara și CSU Asesoft Ploiești terminându-se cu victoria oaspeților, care au câștigat cu 79-65. La finalul partidei, tehnicianul Bedrag Badnjarevic a declarat că principala cauză a startului slab din finală al echipei sale este datorat în principal oboselii acumulate în cele peste 50 de meciuri jucate de BCT sezonul acesta. Următoarele două meciuri dintre BC Timișoara și Asesoft vor avea loc miercuri și joi, în sala de sport din Brazi.

Comentarii

comentarii