Premierul Emil Boc împreună cu ministrul Transporturilor Radu Berceanu au făcut marţi o vizită neanunţată la Timişoara. Aceştia au venit de la Arad şi au vrut să vadă cum arată lucrările pe şoseaua de centură a Timişoarei. Boc şi Beceanu au spus că şoseaua de centură a Timişoarei – o lucrare începută demult şi pe care timişorenii o visează finalizată – va fi gata în luna noiembrie a acestui an. Mai mult aceştia au spus că atât centura cât şi autostrada Timişoara-Arad reprezintă o prioritate pentru guvern. Pe ploaia de afară guvenrnaţii s-au dus să vadă ce e cu centura şi au găsit muncitorii la treabă. Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a spus că în afara viaductului (cele două pasaje de pe tronsonul de drum Calea Aradului – Calea Lugojului) centura va fi gata până în luna noiembrie. Mai bine spus, tronsonul de centură situat între DN 6 Timişoara – Lugoj (în dreptul aeroportului) şi DN 7 Arad – TImişoara (la intrarea spre Covaci). Până se va închide întregul inel al centurii va mai trece timp, dar deocamdată această bucată se face. Probleme au fost şi circulaţia e greoaie în continuare şi pe drumul naţional Timişoara-Lugoj. Şi aici, guvernanţii au spus că lcurările s-au redresat şi se aşteaptă să se respecte teremenele de finalizare.