Interesant este că, în această criză teribilă cu multiple fețe, Uniunea Europeană și NATO beneficiază în continuare de multă încredere în rândul publicului din România, peste media europeană.
De asemenea, BSN mai arată că pandemia a accentuat decalajul dintre instituțiile care în mod obișnuit se bucură de foarte mare încredere din partea publicului (armată, biserică) și instituțiile politice.
Cele mai mari amenințări la adresa UE: criza economică, pandemia, migrația din afara UE, neînțelegerile dintre unele țări membre.
La Uniunea Europeană românii apreciază în primul rând libertatea de mișcare, investițiile și oportunitățile de locuri de muncă. La Statele Unite ale Americii se apreciază mai ales investițiile, faptul că sunt cea mai puternică țară din sistemul internațional și că oferă securitate militară aliaților.
Deși părerile privind cum ar trebui să funcționeze pe viitor UE sau despre relația României cu Bruxelles-ul sunt destul de împărțite, românii rămân pro-europeni convinși.
Barometrul Securității Naționale, ediția octombrie 2021, a fost realizat în cooperare cu Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și analizează percepțiile românilor în ceea ce privește pandemia și problemele de securitate națională și globală.
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și LARICS (Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică) au lansat luni Barometrul Securității Naționale, ediția octombrie 2021.
Moderat de academicianul, Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române, evenimentul a avut loc în Biblioteca Academiei Române in prezența invitaților Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale; Constantin Ionescu, consilier de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale; Dan Dungaciu, prof. univ. dr. director ISPRI și Darie Cristea, conf. univ. dr., director CCSL.
Comentarii
comentarii