Acasă Actualitate Bustul lui Brâncuşi, în faţa Facultăţii de Arte Timişoara

Bustul lui Brâncuşi, în faţa Facultăţii de Arte Timişoara

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 20 iunie, de la ora 13, în faţa Facultăţii de Arte Timişoara, str. Oituz nr. 4, va fi dezvelit bustul lui Constantin Brâncuşi. Prof. univ. dr. Dan V. Poenaru a declarat că monumentul a fost realizat de către cunoscutul sculptor timişorean Ştefan Călărăşanu, la iniţiativa Ligii “Fii Gorjului”. “A fost necesară această lucrare, fiindcă Brâncuşi este o personalitate artistică de o mare valoare, recunoscut nu numai la nivel european, ci mondial, iar în această zonă nu exista un bust cu marele artist”, a spus dr. Dan Poenaru. Facultatea de Arte şi Design reprezintă astăzi cel mai important pivot al dinamicii educaţiei, creaţiei şi cercetării câmpului artistic din partea de vest a tării, prin strategia proprie de dezvoltare ce vizează o curriculă actualizată constant, consonantă cu universităţile spaţiului european, de aceea s-a decis că cel mai indicat loc pentru amplasarea construcţiei să fie aici.

Comentarii

comentarii