Acasă Cultura Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș

Calendarul săptămânal al evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș propune timișenilor o nouă săptămână culturală cu expoziții temporare și permanente, spectacole dar și teatru de păpuși.

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația „Oravitzan”, aduce în fața vizitatorilor o expoziție unică: „Spațiile Oravitzan”. În anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, muzeul prezintă nu doar o expoziție excepțională, ci și un spațiu permanent aflat la etajul Bastionului Maria Theresia. Acesta va fi dedicat operei maestrului Silviu Oravitzan, un artist emerit care, în creațiile sale, a reușit să împletească simbolurile ancestrale cu modernitatea.

Muzeul Național de Artă Timișoara ne invită în acest an la „Gala Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici”, ce va avea loc în Sala Barocă a muzeului. Scopul acestui proiect, dincolo de premierea unor artiști consacrați este de a crea un mediu profesional stimulativ și de a promova artele vizuale pe plan național.

Descoperiți mai jos calendarul activităților culturale din perioada 13 septembrie – 17 septembrie.

MIERCURI, 13 SEPTEMBRIE

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;

Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”, Sala de marmură a Castelului Huniade.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;

Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;

Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;

MNART BAROQUE RELOADED, expoziție temporară;

Expoziția temporară „Personalități din Banat”;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;

Expoziție foto-documentară „Danube women stories”, la Sala de Expoziții corp B;

Expoziție de pictură și artă textilă, Elena Hăbășeascu și Narcisa Liuț, Sala Mare a Casei Naționale.

JOI, 14 SEPTEMBRIE

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția temporară „PRINȚ ȘI SULTAN. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele sublimei porți”, Bastion Maria Theresia, mansarda B1;

VINERI, 15 SEPTEMBRIE

Expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”, Sala de marmură a Castelului Huniade;

Vernisaj expoziție „Spațiile Oravitzan”, ora 13:00, Bastion Maria Theresia.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;

Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;

Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;

MNART BAROQUE RELOADED, expoziție temporară;

Expoziția temporară „Personalități din Banat”;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”;

Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici, Sala Barocă, ora 18:00.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;

Expoziție de pictură și artă textilă, Elena Hăbășeascu și Narcisa Liuț, Sala Mare a Casei Naționale.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

Spectacol „Ariciul”, ora 10:00.

SÂMBĂTĂ, 16 SEPTEMBRIE

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;

Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”, Sala de marmură a Castelului Huniade;

Expoziție „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;

Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;

Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;

MNART BAROQUE RELOADED, expoziție temporară;

Expoziția temporară „Personalități din Banat”;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;

Expoziție de pictură și artă textilă, Elena Hăbășeascu și Narcisa Liuț, Sala Mare a Casei Naționale;

Bikers picnic.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

Spectacol „Pantofii Roșii”, ora 19:00.

DUMINICĂ, 17 SEPTEMBRIE

Muzeul Național al Banatului

Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;

Expoziția temporară „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”, Bastion Maria Theresia;

Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Bastion Maria Theresia, mansarda B2;

Expoziție temporară „Epoca Frumoasă” – ilustrații realizate de copii, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Îndrăgostiți de Amintiri”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;

Expoziția „Arta și Arhetipurile Epocii de Gheață”, Sala de marmură a Castelului Huniade;

Expoziție „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia;

Concert „Jazz la Bastion”, ora 19:00, în curtea Bastionului Maria Theresia.

Muzeul Național de Artă Timișoara

MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;

Expoziția temporară „Timișoara – portretul unui oraș”;

Expoziție „Apogeul Artei Preistorice Europene Cultura Cucuteni”;

MNART BAROQUE RELOADED, expoziție temporară;

Expoziția temporară „Personalități din Banat”;

Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;

Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;

Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;

Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara

Expoziția etnografică permanentă – ceramică, țesături, port, podoabe – Sala de expoziție permanentă;

Expoziție de pictură și artă textilă, Elena Hăbășeascu și Narcisa Liuț, Sala Mare a Casei Naționale.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

Spectacol „Ariciul”, ora 11:00.

Comentarii

comentarii