Acasă Actualitate Campania “Călătoreşte în Timiş” va fi lansată la Bastionul Teresia Timişoara

Campania “Călătoreşte în Timiş” va fi lansată la Bastionul Teresia Timişoara

DISTRIBUIȚI

bastion sambatabDuminică 4 octombrie, de la ora 10, campania pentru promovarea turismului de weekend şi incoming “Călătorește în Timiș!” va fi lansată la bastion de primarul Timişoarei Nicolae Robu, de Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi de Călin Dobra, preşedintele Asociației pentru Promovarea Turismului Timiş.
Pe parcursul zilei de 4 octombrie, este programată o întâlnire a reprezentanților agențiilor de turism, a hotelierilor, a celor care desfășoară activități de turism în județ și reprezentanți ai Primăriei Timișoara pentru a iniția o colaborare în domeniul turismului, a discuta și a face propuneri de proiecte în acest domeniu care pot genera numeroase avantaje Timișoarei și județului Timiș.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și Primăriei Timișoara, ai primăriilor din județ, organizații neguvernamentale și operatori din domeniul turismului, agenții de turism, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Institutului Intercultural Timișoara, ai Clusterului de Turism și ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș,  profesori, elevi și studenți.
Delia Barbu, directorul APDT Timiş, a explicat că va avea loc şi expoziție „50 de ani cu aparatul prin munți” – prezentare Decebal Nedela. Pe parcursul evenimentului, copiii care vor trece pe la Bastion vor avea ocazia de a vedea și de a exersa arta olăritului de la meșterul Marin Barbos din Jupânești, care se va afla acolo cu roata de olar și va executa diferite obiecte din lut. Parașutiștii de la GoJump vor oferi vizitatorilor demonstrații de pliere și execuții cu parașuta. Fiecare vizitator va avea șansa de a câștiga premiile unei tombole, după ce își va trece numele la intrarea la eveniment. Între premii sunt oferite: un weekend în România pentru o familie cu copii – Agenția de Turism Ultramarin, un prânz de două persoane la Pensiunea Stejarul din Bazoș – Pensiunea Stejarul, un Curs de parașutism Static Line – Clubul de parașutiști GoJump.ro, un album inedit de turism în Timiș – APDT, un weekend pentru 2 persoane la Hotel Parc Buziaș cu mic dejun si acces la piscina și altele.

Comentarii

comentarii