Acasă Sport Campionatul european de baschet feminin la Arad

Campionatul european de baschet feminin la Arad

DISTRIBUIȚI

La Arad, în perioada 10-21 august 2011 se va desfășura Campionatul european de baschet feminin U16, grupa valorica B.

Competiţia este organizată de FIBA şi Federaţia Română de Baschet, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad şi  Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret. Pentru acest eveniment sportiv, Aradul va primi peste 300 de oaspeţi din 15 ţări, sportivi, tehnicieni şi oficiali ai FIBA. Jocurile se vor desfăşura zilnic, începând de joi, iar intrarea publicului va fi liberă la toate meciurile. La acest campionat european, România face parte din Grupa C, alături de Bulgaria, Israel şi Lituania. Celelalte echipe participante sunt Ucraina, Portugalia, Letonia, Luxemburg (grupa A), Anglia, Slovenia, Estonia (grupa B), Irlanda, Danemarca, Germania şi Elveţia (grupa D). România va disputa primul meci joi, 11 august, de la ora 18,00, în compania Lituaniei și urmează apoi partida cu Israel, de vineri, 12 august, iar în ultimul meci din grupă, România va avea ca adversară Bulgaria, sâmbătă, 13 august, de la ora 18,00. „Organizarea acestui campionat european este o mare reuşită pentru Arad. Cred că Aradul a dovedit profesionalism în organizare, iar cu tradiţia pe care o avem noi în baschet sperăm că şi publicul pe care îl are Aradul să-şi facă simţită prezenţa alături de echipa României,” a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Primarul Aradului a spus că este foarte important că avem în Arad o nouă competiţie de nivel european şi a făcut apel la publicul arădean să fie în număr cât mai mare alături de echipa României. „Obiectivul este accederea în finală, pentru promovarea în prima divizie valorică a Campionatului European. Aceste fete luptă pentru viitorul baschetului românesc, de aceea ele trebuie susţinute pe tot parcursul Campionatului European,” a declarat Carmen Tocală, preşedintele FR Baschet.

 

 

Comentarii

comentarii