Acasă Actualitate Canalul Bega şi centrul Timişoarei, monitorizate video

Canalul Bega şi centrul Timişoarei, monitorizate video

DISTRIBUIȚI

Date fiind investițiile realizate de către municipalitatea timişoreană pe malurile Canalului Bega, se impune ca o continuitate firească amplasarea camerelor de supraveghere în locaţiile în care au fost realizate investiţii, cu scop de urmărire permanentă a patrimoniului, precum şi luarea măsurilor de asigurare a ordinii publice şi securitatea cetăţeanului.

Consilierii locali din Timişoara vor avea la vot un proiect privind aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru “Monitorizarea video a canalului Bega şi a zonei centrale a municipiului Timişoara”.

Prin H.G. nr. 998/2008, Municipiul Timişoara a fost desemnat unul dintre cei 7 poli naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din cu finanţare comunitară şi naţională în vederea asigurării creşterii economice şi creării de locuri de muncă.

“Municipiul Timişoara a implementat la nivelul localităţii un sistem de supraveghere video destinat creşterii siguranţei, prevenirii şi reducerii infractionalităţii şi criminalităţii, având ca obiectiv general asigurarea securităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, iar în urma implementării proiectului au fost achiziţionate şi instalate în cadrul sistemului de supraveghere un număr de 94 camere video în 13 locaţii publice de interes general ale municipiului Timişoara”, arată raportul de specialitate ce însoţeşte proiectul.

Prin urmărirea în timp real a imaginilor captate de camerele video a fost creat şi dotat un dispecerat central situat la sediul Poliţiei Locale Timişoara, compus din mobilier, staţii grafice dotate cu monitoare şi centrul de date pentru procesarea şi stocarea acestora.

Conectarea centrului de comandă cu toate camerele de supraveghere video este asigurată printr-o reţea de fibră optică amplasată în canalizaţie subterană aflată în administrarea STS.Prin POR 2007-2013 au fost implementate/finalizate de către municipiul Timişoara mai multe proiecte care necesită urmărirea permanentă a bunurilor astfel dobândite sub sancţiunea pierderii finanţării nerambursabile.

Un alt aspect care se va avea în vedere la implemenarea proiectului face referire la securitatea prelucrărilor. În acest sens, operatorul va aplica măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală. Supravegherea video va fi efectuată în locuri şi spaţii deschise destinate publicului, de pe domeniul public precum şi pe căile de acces, fără a aduce atingere drepturilor persoanelor fizice prin captarea de imagini care să vizualizeze interiorul imobilelor locuite sau a căilor de acces în acestea, fără acordul lor expres în acest sens, se arată în Raportul de specialitate.

În acest context, noul sistem care se va crea, se doreşte a fi conectat la infrastructura de telecomunicaţii prin fibră optică aparţinând Primăriei Municipiului Timişoara prin intermediul nodurilor (sheltere) existente, proiectantul urmând a stabili soluţia tehnică agreată de toate părtile implicate pentru a soluţiona aceste aspecte de ordin tehnic, fără a afecta sistemul existent.

Pe de altă parte, canalizaţia subterană – multiductul- construit în cadrul proiectului ,,Reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timisoara’’ pe cele 14 strazi şi pieţe din centrul istoric al localităţii interconectat cu canalizaţiile subterane executate pe alte proiecte finanţate cu fonduri nerambursabile, creează premisa de a crea un nou sistem de supraveghere video pentru alte obiective de interes major pentru comunitatea locală.

Existând deja infrastructura şi nefiind necesare lucrări de constructii şi de aducere la starea iniţială a terenului costurile de realizare a obiectivului propus sunt relativ minime, cheltuielile rezumându-se în cea mai mare masură doar la achiziţia de echipamente şi dotări (camere, echipamente tehnice de calcul, echipamente active şi pasive de reţea, etc). Având în vedere creşterea numărului de turişti şi cetăţeni cu domiciliul în localităţile limitrofe şi aglomerarea tot mai mare a punctelor centrale ale oraşului, instalaţiile de CCTV existente necesită o extindere a punctelor cheie în vederea supravegherii.

Instalatia de CCTV este realizată prin traseu de fibră optică aerian şi subteran, având punctele de distribuţie în shelterele deja instalate, respectiv în căminele de tragere existente.

 

Comentarii

comentarii