Acasă Actualitate Caravana SMURD „Fii pregătit” – cursuri pentru acordarea primului ajutor în situații...

Caravana SMURD „Fii pregătit” – cursuri pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență, în Iulius Town

DISTRIBUIȚI

De multe ori, viața unei persoane poate să depindă de momentul în care se realizează acordarea primului ajutor. Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) derulează Caravana „Fii pregătit” în cadrul căreia timișorenii pot participa gratuit la cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor. Acestea au loc pe 2 și 3 august 2023, în intervalele orare 09.00 – 13.00 și 17.00 – 21.00, în parcarea UBC 0 din Iulius Town.

Caravana SMURD „Fii pregătit” ajunge la începutul acestei luni în Iulius Town, unde timp de două zile, pe 2 și 3 august, formatori specializaţi vor susține cursuri de instruire pentru acordarea primului ajutor în situații de urgență. Acestea vor avea loc în parcarea UBC 0, în intervalele orare 09.00 – 13.00 și 17.00 – 21.00 și sunt gratuite.

Cursurile includ prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc. – şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face față. Participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi IGSU, iar cursul va conţine si o parte practică interactivă, ȋn care vor fi prezentate măsurile de prim-ajutor de către un paramedic SMURD, precum și demonstrații de stingere a incendiilor.

Caravana constă ȋntr-un centru mobil, construit special pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Caravana „Fii pregătit” este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Comentarii

comentarii