Acasă Actualitate Carte de identitate falsă, cu doar 50 de euro

Carte de identitate falsă, cu doar 50 de euro

DISTRIBUIȚI

Prețul unei cărți românești de identitate false, folosită pentru a trece frontiera în Ungaria, a ajuns la doar 50 de euro. Atât a plătit un bărbat care a achiziționat un asemenea document pentru a intra în Spațiul Schengen. La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a călători în Spaţiul Schengen o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea cărţii de identitate. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul prezentat la controlul de frontieră este fals total. Din declaraţiile persoanei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul se numește Miu C., în vârstă de 29 ani, este cetăţean român, iar documentul fals pe care la prezentat l-a controlul de frontieră a fost obţinut de la o persoană necunoscută contra sumei de 50 euro. Acesta a mai declarat că a procedat în acest mod întrucât dorea să ajungă urgent în Italia, dar şi-a pierdut documentele de identitate şi nu avea timpul necesar pentru obţinerea unor noi documente de identitate pentru a putea călători legal în străinătate. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei şi cercetării acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor, persoana în cauză va fi prezentată în faţa procurorului, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar șef Ion Mareș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliției de Frontieră Arad.
 

Comentarii

comentarii