Acasă Cultura Cartea zilei! Oameni în trening. ”Robert Șerban știe să se avânte în...

Cartea zilei! Oameni în trening. ”Robert Șerban știe să se avânte în proză cu același elan ca în poezie!”

243
DISTRIBUIȚI

Volumul Oameni în trening apărut la editura Polirom, 2021, scrisă de Robert Șerban din Timișoara, este cartea zilei, sâmbătă 20 noiembrie.

Despre acest provocator volum, Adriana Babeți, scriitoare și profesoară la UVT, a scris următoarele:„Robert Șerban se avântă în proză cu același elan, cu aceeași poftă de a crea lumi ca în poezie. Își încordează mușchii, își reglează respirația, se așează reglementar la startul probei de 100 de metri, așteaptă semnalul și țâșnește. Dar ca să ajungi la finiș ca un campion e nevoie de accelerație, fuleu și viteză. Le are Robert? Le are. Adică simte (și știe) cum să aducă proza la linia de sosire, din fraze puține, cu tensiunea în crescendo, cu un pas epic bine reglat, precipitat spre cele mai neprevăzute finaluri. Iar ceea ce îți rămâne în minte după ce ai asistat la spectaculoasa cursă contracronometru e imaginea unei lumi ciudate. O lume a periferiei, când veselă, când mai degrabă tristă, când viu colorată, când dezolant de cenușie, în care se trăiește paroxistic, dar cel mai des se moare. Robert Șerban, autorul acestei lumi, aleargă prin ea ca un prozator în trening. Doar că pe echipamentul lui stă scris Nike.”, scrie Adriana Babeți.

 

Comentarii

comentarii