Casa Faenza, aflată în subordinea Primăriei Timişoara, desfăşoară în parteneriat cu ZIUA de Vest, o campanie de informare a părinţilor, elevilor şi profesorilor, cu privire la integrarea unui copil cu autism într-o școală de masă.
În episodul numărul III, prezentăm opinia profesoarei Elena Manolache, din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 25 din Timișoara.
„Pentru el, toamna a venit cu un buchet de speranţe şi cel mai important este faptul că i-a scos în cale o şcoală prietenoasă de care avea atâta nevoie. Nimic nu-i întâmplător şi probabil că toate se leagă ca într-un lanţ al binelui şi cu siguranţă, acolo de undeva de sus, cineva are grijă să le aşeze cumva pe toate…
Integrarea pentru Alex a însemnat, de fapt, adaptarea la mediu, la colegi, la profesori, la reguli şi la nivelul de lucru pentru toate tipurile de activităţi de la clasa. A fost foarte greu la început, pentru că eu, ca şi cadru didactic nu am mai lucrat cu un copil cu un astfel de diagnostic.
Provocarea a fost şi pentru mine cât şi pentru Alex. El a trebuit să depăşească barierele specifice comunicării şi socializării. Integrarea lui a fost posibilă numai datorită faptului că a fost pregătit în prealabil pentru a face faţă atât mediului cât şi regulilor specifice mediului şcolar. Pentru început a avut un shadow (3-4 săptămâni) dar cum şi însoţitorul era o persoană nouă în viaţa lui şi nu reprezenta o autoritate familiară nu prea a putut să-l ajute prezenţa lui.
De aici a pornit provocarea pentru mine, ori mi-l apropiam pe Alex şi-l determinam să mă privească şi să mă urmărească în timpul lecţiilor ori aveam să fiu învinsă de ,,golul din privirea lui”.
Mama a fost un real aliat al meu, am cules cât mai multe informaţii despre el şi evoluţia lui, despre ce îi face plăcere şi ce nu. Am corelat tot ce ştiam despre el cu cea ce am observat timp de câteva săptămâni şi am început cu multă blândeţe şi calm, chiar şi când situaţia era ,,tensionată” pentru Alex şi am constatat că rezultatele nu au întârziat să apară.
Acum Alex vine cu drag la şcoală, este activ la lecţii, ba chiar competitiv, a legat prietenii în clasă şi lucru cel mai important a căpătat încredere în mediul şcolar, este independent, în recreaţii merge în curte singur, se joacă împreună cu ceilalţi şi vine înapoi la ore. A învăţat programul şcolar şi orice modificare îl bulversează, de exemplu o zi de excursie: dimineaţa a refuzat să lase ghiozdanul cu cărţi şi să ia rucsacul pentru excursie, a trebuit să vorbesc cu el la telefon şi să-i zic eu, că mergem în drumeţie. Atunci am realizat că trebuie să introduc mai multe schimbări în rutina şcolară pentru a-l face să accepte şi modificările survenite pe parcursul unei zile. Încă mai avem mult de lucru la unele aspecte, dar ce mă motivează este faptul că rezultatele sunt remarcabile, Alex progresează vizibil, devine tot mai pregătit pentru provocările inerente ale vieţii.
Cu bucurie am constatat cât de mult îl ajută un colectiv de copii tipici, care efectiv se cer să stea în preajma lui, îl susţin întruna, îşi trag scaunul lângă el şi se supără când le fură altcineva locul lângă cel mai ,,deştept” şi ,,frumos”coleg (citându-i pe ei) şi care în acelaşi timp înţeleg atunci când li se explică de către d-na învăţătoare ce trebuie să facă pentru a-l ajuta cât mai mult pe Alex… pur şi simplu sunt nişte îngeraşi de copii, (şi tot meritul este al părinţilor care i-a crescut atât de frumos şi i-a îndemnat să accepte diversitatea). Aceşti copii, probabil, nu vor şti niciodată cât de mult a contat prezenţa lor în viaţa acestui omuleţ. Ei merită într-adevăr tot respectul nostru, admiraţia şi imensa calitate de a fi om – a povestit prof. Elena Manolache.
