Acasă Actualitate Câtă apă potabilă se consumă în principalele oraşe din Timiş?

Câtă apă potabilă se consumă în principalele oraşe din Timiş?

DISTRIBUIȚI

Conform Aquatim, volumul de apă facturat anul trecut a fost de 21.623.100 metri cubi, iar consumul mediu casnic pe cap de locuitor a fost de 115 litri pe zi. O dată cu transformarea Aquatim în operator regional, în 2010, au fost înfiinţate cinci sucursale în Buziaş, Deta, Făget, Jimbolia şi Sânnicolau Mare. Astfel, numărul consumatorilor a crescut de la peste 300.000, câţi erau în Timişoara, la 460.000, în cele 64 de localităţi deservite în Timiş.
Două proiecte Aquatim de 150 milioane de euro

Aquatim asigură în prezent servicii de alimentare cu apă și de canalizare în Timișoara, la care se adaugă 8 orașe, 23 de comune și 33 de sate, din judeţul Timiş. În sucursalele Jimbolia, Buziaş şi Deta există staţii de tratare a apei, cea din Jimbolia fiind o staţie nouă, reabilitată din fonduri europene şi dată în funcţiune în vara anului 2010. La toate sucursalele, sursele de apă potabilă sunt de adâncime. “Edificatoare pentru 2011 sunt două evenimente legate de dezvoltarea companiei. Un proiect major de investiţii de 45 milioane de euro a fost finalizat, în luna iulie, când a fost inaugurată noua staţie de epurare a oraşului. Tehnologia modernă folosită asigură respectarea cerinţelor de mediu atât din legislaţia europeană, cât şi din cea românească. Un alt proiect în valoare de 119 milioane de euro a fost demarat în februarie, banii fiind destinaţi dezvoltării infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ”, a spus prof. univ. dr. ing. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Apa la control !

În scopul reducerii consumului inutil de apă potabilă, Aquatim a montat în locul contoarelor existente 2.200 de contoare cu transmisie radio, din cele 3.200 achiziţionate în anul 2011, pe mai mult de 100 de străzi din zona centrală şi din cartierele Elisabetin, Bălcescu, Circumvalaţiunii, Dacia, Mircea cel Bătrân, Ronaţ şi Mehala din Timişoara. Apometrele astfel disponibilzate au fost montate în alte localităţi din judeţ. Contoarele cu transmisie radio permit citirea exactă a consumului, de la o distanţă de 200 m. În Timişoara, Aquatim a mai instalat, în 2008, 1.300 de contoare radio. Alimentarea cu apă a Timişoarei este realizată din două surse, de suprafaţă şi de adâncime, prin trei staţii de tratare. Circa două treimi din apa distribuită provine de la staţia de tratare Bega, iar restul necesarului de apă al oraşului este asigurat din surse subterane, prin staţiile Urseni şi Ronaţ. Calitatea apei potabile este monitorizată continuu, începând cu procesul de tratare şi până la robinetele consumatorilor. Parametrii de proces, cum ar fi turbiditatea, pH-ul şi concentraţia de clor sunt reglaţi automat, direct pe fluxul tehnologic. În laboratoarele Aquatim apa este testată zilnic înainte de pomparea în reţeaua oraşului.
Săptămânal, în reţeaua de distribuţie se verifică probe de apă potabilă de la 32 de puncte de control din oraş, stabilite de comun acord cu Inspectoratul de Sănătate Publică Timiş. Rezultatele sunt publicate lunar pe site-ul societăţii (www.aquatim.ro). Reţeaua de distribuţie a apei este prevăzută şi cu un sistem online de monitorizare, care permite măsurarea conţinutului de clor în câteva puncte cheie.  2012 este un an aniversar  pentru Aquatim şi Timişoara. Se împlinesc 100 de ani de când a fost pusă în funcţiune prima staţie de epurare din Timişoara (26 octombrie 1912).

Comentarii

comentarii