Doinel Malcoci, liderul sindicaliştilor din Poliţia Timiş:
Care sunt şansele ca în poliţia Timiş să se petreacă un cutremur similar celui din Piatra Neamţ?
La noi totul este în ordine. Avem cea mai tare conducere pe care o poate avea poliţia. O conducere cu care se poate discuta. Nu există stres. La Timiş nu se pune, sub nicio formă, problema să se întâmple ceva similar ca în cazul de la Neamţ.
În ultimul timp, s-au adus acuzaţii grave poliţiştilor…
Intuiesc întrebarea. Cel mai grav e că suntem băgaţi toţi în aceeaşi oală. Sunt oameni şi oameni, fiecare să răspundă pentru ce face.
În Poliţia Timiş aţi auzit zvonuri despre şpagă?
Nu-mi convine dacă aud şi, culmea, că aud că la Timiş se întâmplă chestii de şpagă. Bineînţeles că mă deranjează că fac şi eu parte din acest sistem. Nu-i corect ca lucrurile din interior să le spun afară, dar trebuie luată atitudine, uneori.
Aţi contestat vehement vechea conducere a IPJ Timiş. Brusc aţi schimbat tonul. V-aţi dat cu Puterea?
Unii îmi reproşează că nu sunt vehemement cu actuala conducere a poliţiei. Nu pot fi, ar trebui să fiu bătut în cap. Ce să spun de rău, dacă lucrurile merg bine. Au venit colegi care mi-au spus şi că m-am dat cu actuala conducere. Nu m-am dat cu ei, eu efectiv ţin la oamenii ăştia. Sunt oameni, toţi cei trei (n.r. – Gheorghe Popescu, şeful IPJ Timiş, Florin Bolbos, Adrian Dumbravă, adjuncţii IPJ Timiş) că i-am prins de multe ori grămadă, toţi trei. Orice problemă le-am prezentat s-a rezolvat. Au făcut tot ce a depins de ei. Nu a fost niciodată aşa ceva în Poliţia Timiş. Eu lucrez din ’92 în sistem, dar ar trebui să voresc de ultimii cinci ani, de când este sindicatul. Aşa ceva nu îmi amintesc, însă, să se fi întâmplat
Ce părere vă face noul ministru de Interne, Traian Igaş?
Fără cuvinte, mă abţin. Şi despre oamenii de sub el, la fel, mă abţin. Aştept, însă, de la la Dascălu (n.r. – Ioan Dacsălu, secretar de stat de la MAI) ceva matematic. El este inginer la bază, sper din tot sufletul să fie atât de pornit să dovedească şi în sistemul în care lucrează acum că lucurile merg la milimetru. Până acum, milimetru a fost, de multe ori, metru, în Poliţia Română.
Comentarii
comentarii