Acasă Actualitate Ce vor studenții basarabeni din Timișoara?

Ce vor studenții basarabeni din Timișoara?

DISTRIBUIȚI

ce vor studentiiOrganizația Studenților Basarabeni din Timișoara (OSB Tm), împreună cu celelalte asociații și organizații ale basarabenilor din cadrul universităților, solicită Ministerului Educației să opereze mai multe modificări la Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni în învățământul superior de stat și particular din România, la programe de studii acreditate, începând cu anul universitar 2017-2018.

Două articole ce trebuie modificate sunt nr. 4, alin. 7: ,,Declarație pe proprie răspundere că persoana în cauză nu are rezidența/domiciliul stabil pe teritoriul României, conform Anexei 3;”, dar și art. 4, alin. 11: „Declarație pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de loc de studii cu finanțare de la bugetul statului român (bursă sau scutire de taxe școlare) pentru nivelul de studii solicitat – conform Anexei 5; ” Argumentul studenților este următorul: “Din cauza faptului că aceste puncte nu prezintă cerința/nevoia clară de a autentifica sau nu, declarațiile date la notar, putem confirma, din propria experiență, că aceste puncte creează confuzii în legătură cu această condiție. Rezultatul costă în mulți studenți care nu reușesc să întocmească dosarul de aplicare în modul necesar”.  Propunere: Specificarea clară a necesității legalizării declarațiilor date.
Un alt articol care trebuie modificat este nr. 5, alin. 1, lit. a: „Oferta locurilor alocate, se publică pe site-urile instituțiilor de învățământ superior de stat, conform cu Anexa 6;” Argumentul studenților: „Din cauza lipsei de informație, dar și a grijilor abiturienților referitor la examenele de bacalaureat, publicarea locurilor alocate va fi ineficientă. Majoritatea studenților vor consulta doar site-urile celor mai prestigioase sau cunoscute universități în timp ce alte centre universitare vor rămâne în urmă. Un alt aspect reprezintă dificultatea de accesare a acestor site-uri. Din propria experiență, putem afirmă că nu toate universitățile au un site corespunzător, eficient și ușor accesibil, iar din această cauză majoritatea informației se pierde. De asemenea, căutarea și accesare fiecărui site în parte  necesită o alocare de timp îndelungată, iar din păcate nu toți elevii au acces la internet pentru așa o perioadă de timp”. Propunere: Centralizarea ofertelor locurilor alocate de instituțiile de învățământ superior de stat pe site-ul Ministerul Educației Naționale. și articolul nr. 5, alin. 1, lit. a trebuie modificat: ,,Dosarul va fi depus direct la sediile instituțiilor de învățământ superior, în perioadele stabilite de către acestea, pe locurile alocate;” Argument: Din cauza că absolvenții vor fi nevoiți să aplice direct la instituțiile de învățământ, aceștia vor alege implicit universitățile mai mari și mai prestigioase, ce dispun de o popularitate mai mare. Astfel, se va obține un dezechilibru major, universitățile mai puțin cunoscute sau din orașe mai mici vor fi ignorate, în timp ce cele  populare, prestigioase, din orașe mai mari, vor avea un număr mult prea mare de cereri. Un alt argument se referă la aspectul economic ce însoțește această schimbare. Deplasarea la centrele universitare atrage după sine costuri adiționale de transport și cazare, iar acest lucru reprezintă un impediment foarte important, în mod special pentru familiile cu un venit modest. Propunere: Desfășurarea concursului de admitere în cadrul centrelor de admitere în cele 3 consulate din Republica Moldova.
Studenții vor să fie schimbat și art. 14, lit. c: ,,finanțarea cheltuielilor de cazare în căminele studențești, prin bugetul M.E.N., în limita subvenției alocate; ”  Argument: Este obligatoriu să fie trecută suma cu care este subvenționat studentul pentru cazare dar și perioada în care statul acoperă costurile de cazare. În ultimii ani s-au urmărit cum mai multe universități utilizează interpretabilitatea acestei legi și cer de la studenți bani pentru cazarea în cămine, chiar dacă costul maxim pentru cazare este mai mic decât suma subvenționată de către stat. Propunere: Indicarea sumei exacte a subvenției alocate. Exemplu: : „Cazarea în internatele şcolare şi căminele studenţeşti, cu finanțare de la bugetul de stat, se asigură prin bugetul M.E.C.T.S., în limita subvenţiilor aprobate cu această destinaţie de la bugetul de stat, după cum urmează: 2000 RON/8luni pentru cazarea elevilor în internatele școlare; 2264RON/10 luni pentru cazarea studenților din ciclurile I și II în căminele studențești; 2716 RON/12 luni pentru cazarea studenților din ciclul III, și în limita locurilor oferite de unitățile de învățământ/universități în acest s cop, eventualele diferențe urmând a fi suportate de elevi/studenți” – exemplu preluat din Metodologia de admitere din anul 2012- 2013.
UN alt articol ce se vrea modificat este nr. 16, lit. a: ,,Studenții admiși la programele universitare de licență și masterat, care nu au obținut, la finalizarea anului universitar, număr de credite transferabile prevăzute în Regulamentul activității studenților, nu mai beneficiază de drepturile prevăzute la art. 14. Aceste drepturi pot fi redobândite în anul de învățământ următor, după obținerea creditelor necesare; studentii beneficiaza de bursă, dar nu mai mult de durata academică a studiilor prevăzută în documentele de autorizare/acreditare a programelor de studii;” Propunerea studenților: Specificarea exactă în Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor. Alte sugestii:  În cadrul metodologiei nu este specificată necesitatea redistribuirii burselor în funcție de notele obținute în anul precedent. Este preferabilă specificarea explicită a condițiilor de redistribuire a burselor, în cazul alegerii acestei opțiuni.
Studenții basarabeni din Timișoara sunt sprijiniți de Asociația Studenților Basarabeni din Craiova (ASB),  Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG),  Grupul de Inițiativă a Tinerilor Basarabeni Bacău (GITB),  Asociația Basarabenilor din Sibiu (ABS), Grupul de Inițiativă Basarabeană din Cluj (GIB), Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni București (ASEB), Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB), Asociația Studenților Basarabeni din Târgul Jiu  (ASB),  Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani (ASBP), Organizația Studenților și Elevilor Basarabeni din Alba-Iulia (OSLB), Asociația Studenților și Elevilor Basarabeni  din Oradea (ASEB),  Asociația Tinerilor Basarabeni din Brașov (ATB),  Liga Studenților Basarabeni din Galați (LSBG), Grupul de Inițiativă a Românilor din Basarabia Suceava (GIRB), Liga Studenților Basarabeni din Ploiești (LSB),Organizația Studenților Basarabeni din Constanța (OSB), Organizația Studenților Basarabeni din Târgoviște (OSB).

 

Comentarii

comentarii