Acasă Actualitate Cel mai mare festival de beach volley, MONS, începe în weekend la...

Cel mai mare festival de beach volley, MONS, începe în weekend la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Aflat la cea de-a doua ediția, festivalul MONS Beach Volley Festival , organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, se va desfășura în perioada 23-25 iunie în Baza Sportiva CSM din Parcul Rozelor.

De altfel, complexul sportiv din Parcul Rozelor este cea mai mare bază sportivă dedicată beach volley-ului din țară cu 8 terenuri pe care se pot desfășura activități în paralel.

În cadrul MONS, va fi organizată cea mai mare competiție de beach volley din România, la care vor lua parte 102 sportivi și care cuprinde trei turnee:

  • Turneul regional pentru licee – feminin – unde vor fi reprezentate 12 licee din Timișoara și Arad
  • Turneul national de amatori – masculin – unde vor participa 22 de echipe
  • Turneul national de amatori – feminine – care va reuni 17 echipe

Organizăm cea de-a doua ediție a Festivalului de Beach Volley în parteneriat cu Universitatea de Vest, Junior Chamber International,Timișoara, Clubul Sportiv CSM și Clubul Sportiv Timișoara Youth Sport Academy. În acest weekend îi așteptăm pe timișoreni să vină cu mic cu mare în Baza Sportivă CSM din Parcul Rozelor pentru a se bucura de soare, sport și distracție. Vom avea peste 200 de participanți angrenați în mai multe competiții și multe surprize pentru publicul larg precum volei de plajă, fotbal pe plajă, tras cu arcul, ping pong și alte jocuri organizate pe nisip subliniază Horațiu Regep, organizatorul MONS Beach Volley Festival.

Având obiectivul de a promova practicarea voleiului de plajă ca sport și a angrena cât mai multe familii în jurul conceptului, ziua de vineri, prima zi a festivalului, va fi rezervată unort activități ce va reuni peste 100 de copii de la mai multor cluburi de amatori și afterschool-uri din Timișoara.

Pentru a întregi experiența unui adevărat festival, organizatorii au prevăzut o zonă de relaxare și luat masa de tip food court, o zonă de party-uri, unde vor performa artiști locali și DJs, precum Allia, IST, B.Mike, Addalheido. De asemenea, se vor desfășura activități sportive pentru comunitate, culminând cu Kids Spuma Party, o petrecere cu spumă care va face deliciul copiilor și părinților.

Festivalul se va încheia duminică cu decernarea diplomelor și medaliilor în cadrul uneri gale festive de premiere a celor mai performante echipe.

Comentarii

comentarii