Castelul Corvinilor din Hunedoara atrage, anual, extrem de mulți turiști, inclusiv de peste hotare. Grandiosul monument istoric ascunde numeroase mistere, dar și legende înfricoșătoare.
Este unul dintre cele mai frumoase castele din țara noastă. Castelul Corvinilor, o importantă bijuterie arhitecturală, a fost construit în secolul XV, în vremea lui Ioan de Hunedoara, cunoscut drept Iancu de Hunedoara. De-a lungul anilor, aici au avut loc filmări pentru numeroase producții cinematografice de succes.
„Unicitatea monumentului de la Hunedoara constă în gradul înalt de reprezentativitate pentru arhitectura militară din sud-estul Europei secolului XV, el întrunind cele mai dezvoltate elemente de arhitectura civilă. Palatul Mare este o construcție de inspirație franceză, unică în spațiul dominat de regatul maghiar în acea perioadă, ilustrând mareția unei mari familii, cea a Hunedoreștilor”, spun reprezentanții Muzeului “Castelul Corvinilor”.
La intrarea în castel există două încăperi, în care, până prin secolul al XVIII-lea, prizonierii erau supuși unor torturi inimaginabile, ajungându-se chiar până la jupuirea oamenilor de vii. Acestea au fost transformate în spații expoziționale, cu “mașinării ale morții”. În apropierea bastionului de tortură se afla temnița castelului, unde condamnații erau “uitați” până-și dădeau ultima suflare.
Un alt loc înfiorător era așa-zisa groapă în care prizonierii ajungeam hrană pentru fiarele sălbatice, urși sau lupi.
Sub capela castelului se află o criptă, în care, consideră arheologii, ar fi trebuit să fie înmormântat Ioan de Hunedoara. Totuși, cripta nu a fost folosită niciodată.
Prin secolul al XVI-lea, Castelul Corvinilor s-a aflat în proprietatea nobilului Ioan Török. Orbit de gelozie, acesta a ordonat ca soția sa, pe care o bănuia că l-a înșelat, să fie ucisă cu sânge rece. Ioan Török a poruncit să-i fie bătut un piron în cap tinerei sale soții, oribila crimă petrecându-se în curtea castelului.
Se spune că fântâna din curtea interioară a fost săpată, în stâncă, de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis că vor fi eliberați după finalizarea lucrărilor. Totul a durat nu mai puțin de 15 ani, fântâna fiind gata la un an după moartea lui Ioan de Hunedoara. În ciuda promisiunilor, eliberarea prizonierilor nu a mai avut loc. Temându-se de răzbunarea turcilor, Elisabeta Szilágyi a decis ca aceștia să fie omorâți. Ultima lor dorință a fost aceea de a scrie pe cheile fântânii “Apă ai, dar suflet nu”, potrivit reprezentanților Muzeului “Castelul Corvinilor”.
În Sala Dietei s-ar afla o nișă secretă de unde, după cum scrie pe site-ul castelului, părintele Capistrano “spiona” ședințele care avea loc în lipsa guvernatorului, transmițându-i lui Ioan de Hunedoara care erau nobilii care se împotriveau propunerilor politice ale acestuia. Ulterior, în funcție de “vinovăție”, aceștia erau pedepsiți prin scoaterea unui ochi, tăierea nasului sau a limbii.
O altă legendă spune că în catacomba de sub Sala Cavalerilor ar fi fost ținut și Vlad Țepeș, înainte de a fi încarcerat, la ordinele regelui Ungaria, Matia Corvin (n.r.- fiul lui Ioan de Hunedoara), la Vișegrad, sub acuzația de trădare.
Condamnarea a venit după ce boierii au redactat o scrisoare, pe care i-au atribuit-o lui Vlad Țepeș, în care era exprimată intenția de a se alia cu Imperiul Otoman împotriva oștilor maghiare. Această legendă pare să aibă, totuși, un sâmbure de adevăr. Fostul director al Muzeului “Castelul Corvinilor”, istoricul Nicolae Cerişer, afirma, în urmă cu doar câțiva ani, că Vlad Țepeș a fost încarcerat la Hunedoara cel mult trei luni. De altfel, pare-se, în Sala Cavalerilor i-a fost comunicată condamnarea.
Se spune că Sala Cavalerilor era folosită, deseori, ca sală de judecată. “Vinovatul” stătea pe un jilț, sub care se afla o trapă, mascată de un covor. După interogatoriu, trapa era acționată, iar acuzatul cădea în gol câțiva metri. În cazul în care supraviețuia, acesta urma să fie grațiat, considerându-se că viața i-a fost salvată de intervenția divinității.
Castelul Corvinilor a fost și el inclus, ca multe alte asemenea edificii învăluite în mister, pe lista locurilor considerate bântuite, ca urmare a numeroaselor legende înspăimântătoare.
După moartea lui Ioan de Hunedoara (11 august 1456; acesta a fost răpus de ciumă, în tabăra de la Zemun, la scurt timp după victoria contra oastei sultanului Mehmet al II-lea Cuceritorul Constantinopolului), castelul a ajuns în grija soției acestuia, Elisabeta Szilagyi. Abia după câțiva ani buni, aceasta a reluat lucrările de extindere a castelului.
Arcada de la etajul aripii denumite Matia păstrează, și în prezent, o frescă enigmatică. „În jurul deschiderilor loggiei erau zugrăvite grupuri de figuri dintre care se mai păstrează trei: primul grup reprezenta o femee cu mărul regatului în mână, iar în faţă o figură bărbătească, ţinând un obiect rotund, nedefinit. Grupul al doilea era compus dintr-un bărbat care oferea femeii un inel cu sigil, asemănător inelului cu blazonul Huniazilor, în timp ce femeia făcea un gest de refuz. Al treilea grup cuprindea o femeie, înfăţişată de această dată cu capul îmbrobodit, semn că era mamă, reprezentată de altfel şi cu pântecul proeminent, şi ţinând în mână un cerc cu două verighete, iar în faţa ei bărbatul, făcând la rându-i un gest de refuz. Pe un stâlp alăturat se mai vede un copil, cu mărul regatului în mână, iar o filacteră se desfăşura deasupra capului, purtând o inscripţie ştearsă, pe care Ştefan Moller (n.r.- arhitectul care a condus lucrările de restaurare între anii 1907 și 1918) credea că ar putea să citească numele «Iohannes»”, afirmă istoricul Virgil Vătăşianu, într-un articol publicat în revista culturală „Boabe de grâu”. Acesta este de părere că imaginile ar înfățișa “legenda despre originea lui Ioan Huniade, conform căreia el ar fi fiul din flori al regelui Sigismund cu frumoasa Elisabeta Mărgineanu”.
Sursa: dezvaluitorul.ro
