Peste trei mii de cetățeni din comuna Uivar vor scăpa de necesitatea unui drum până la Timișoara pentru a-și rezolva problemele legate de starea civilă sau de cărțile de identitate. Joi, plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat deschiderea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Uivar.
La noua unitate vor fi arondați 3.096 de locuitori din comuna Uivar, respectiv din satele aparținătoare Pustiniș, Răuți și Sânmartinu Maghiar.
Pentru aceștia rezolvarea problemelor birocratice legate de identitate nu vor mai presupune realizarea unui drum de 40 de kilometri până la Timișoara pentru eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identitate și a cărților electronice de identitate.