Acasă Economic Chiriile explodează în Timișoara și Arad odată cu venirea studenţilor

Chiriile explodează în Timișoara și Arad odată cu venirea studenţilor

DISTRIBUIȚI

studenti-chirii

TIMIŞOARA – Cameră în cămin de nefamilişti, cu baie la comun, minimum 150 de euro

ARAD – 150-200 de euro chiria unui apartament cu două camere; 100 de euro garsoniera

 

Directorul unei agenţii imobiliare din Timişoara, Corina Eva, spune că preţul de închiriere a apartamentelor a crescut, comparativ cu lunile de vară, însă a rămas la fel faţă de perioada similară a anului trecut. “Este cunoscut faptul că piaţa chiriilor are un caracter sezonier. În funcţie de evoluţia cererii, chiriile scad în general în trimestrul al doilea, în perioada aprilie-iunie, pentru a reveni în creştere în a doua jumătate a lunii august şi septembrie. Toamna, interesul pentru chirii este cu până la 50 la sută mai ridicat decat în lunile de primăvară-vară. Preţul imobilelor este dictat însă şi de zona în care sunt amplasate”, afirmă Corina Eva. Potrivit acesteia, în această perioadă chiriile sunt mai mari cu 20-30 la sută faţă de lunile de vară. În luna septembrie, chiria pentru o garsonieră variază între 150 şi 300 de euro, în funcţie de gradul de confort. În zona Complexului Studenţesc, cea mai căutată în această perioadă, o cameră într-un cămin de nefamilişti, cu minime dotări şi cu o baie la comun, nu se poate închiria fără 150 de euro. În cazul apartamentelor cu două camere, în această perioadă situaţia este similară. Astfel, un apartament cu două camere, indiferent de gradul de confort, zonă sau dotări, nu se poate închiria fără 200 de euro. Nici apartamentele cu trei camere nu trec mai greu, în condiţiile cererii ridicate, preţul acestora plecând de la 250 de euro pe lună.
În Timişoara sunt aproximativ 40.000 de studenţi, iar posibilităţi de cazare oferă şi universităţile. În total, sunt peste 13.000 de locuri în cele 38 de cămine. Universitatea Politehnica are 16 cămine, iar Universitatea de Vest are zece cămine, majoritatea situate în Complexul Studenţesc. Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” are şapte cămine situate în zona centrală a oraşului, lângă sediul universităţii, iar Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului are cinci cămine în propriul campus universitar.

ARAD – 150-200 de euro chiria unui apartament cu două camere; 100 de euro garsoniera

Experţii imobiliari din Arad spun că este al doilea an în care nu se aşteaptă la o creştere importantă a chiriilor odată cu începerea anului universitar, pentru că numărul studenţilor a scăzut constant în ultimii ani, iar multe locuinţe au rămas neocupate. Potrivit expertului imobiliar Marius Sălăjan, oferta medie în municipiu este de 6.000 de locuinţe închiriabile, din care jumătate rămân constant neocupate, fiind goale şi în acest moment, din cauza scăderii cererii. Sunt însă câteva zone din Arad în care locuinţele se închiriază fără probleme când revin studenţii, fiind vorba despre zonele Confecţii, UTA, Intim şi Micălaca 300, în proximitatea cărora există facultăţi ale celor două universităţi din oraş. “Acestea sunt şi zonele în care vor exista creşteri de preţuri din octombrie, dar de cel mult de zece procente. În Arad, piaţa chiriilor a scăzut pentru prima dată anul trecut, dar trendul se va menţine pe fondul reducerii numărului de studenţi”, adaugă Sălăjan. El afirmă că multe proiecte imobiliare au avut de suferit din cauza scăderii pieţei chiriilor. “Avem o stradă în cartierul Bujac unde opt vile ale unor italieni au fost modificate astfel încât să primească studenţi. Fiecare are 24 de camere, dar sunt goale. Avem şi blocuri de garsoniere complet nelocuite”, spune Marius Sălăjan. De asemenea, reprezentanţii unei alte agenţii imobiliare spun că chiriile au scăzut la unul dintre cele mai mici niveluri din ţară. “Acum trei ani, un apartament cu două camere era minimum 250 de euro, dar se mergea pe 300. Acum chiria este 150-200 de euro. Sunt închiriate de patru-cinci studenţi sau chiar mai mulţi, ca să iasă mai ieftin. La garsoniere, preţul mediu este de 100 de euro, în funcţie de suprafaţa disponibilă şi zona în care este situată. Acest preţ este cu mult sub cel de acum doi-trei ani şi unul dintre cele mai mici din ţară”, spune unul dintre experţii imobiliari ai firmei.
Cele două universităţi din Arad – Universitatea “Aurel Vlaicu” şi Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” – au împreună aproape 20.000 de studenţi. În urmă cu zece ani, însă, numărul acestora se apropia de 30.000. Dintre studenţii aflaţi în Arad, 3.500 sunt străini, în special arabi, francezi şi italieni. Majoritatea sunt înscrişi la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”.

Comentarii

comentarii