Acasă Actualitate Cinema City se extinde la Timişoara. Noul corp de clădire din ansamblul...

Cinema City se extinde la Timişoara. Noul corp de clădire din ansamblul Openville va avea săli VIP şi bucătărie proprie

DISTRIBUIȚI

Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinema din Europa, se extinde la Timişoara.

Pe şantierul ansamblului Openville se lucrează intens şi la noul corp de clădire unde se va extinde cinematograful Cinema City. Noul multiplex va dispune de 12 săli, dintre care trei săli VIP, cu bucătărie proprie, precum şi un lobby dedicat, pentru a lua cina înainte de film, transformând o simplă vizionare într-o experienţă de cinci stele. Cinema City din Openville va fi prima locaţie din afara Bucureştiului unde se va lansa acest concept inedit de VIP: săli dotate cu fotolii din piele, complet computerizate, cu spătar şi suport de picioare ajustabile, pentru o relaxare totală; preparate culinare pe care spectatorii le pot savura înainte de film, pregătite pe loc de un chef, fiind disponibile în regim ultra all inclusive; nachos şi popcorn delicios nelimitate pe toată durata filmului, precum şi cele mai bune condiţii de proiecţie. Construcţia presupune lucrări de anvergură, una dintre provocări constând în transportarea şi montarea a aproximativ 45 de piloni de mari dimensiuni. Cu înălţimi de până la 28 de metri şi greutate de până la 80 de tone fiecare, pilonii au fost aduşi pe şantier în condiţii specifice pentru transporturile agabaritice.

Mai multe pe adevarul.ro

Comentarii

comentarii