Acasă Actualitate Ciobanii cărăşeni trebuie să-şi facă stâne europene

Ciobanii cărăşeni trebuie să-şi facă stâne europene

DISTRIBUIȚI

Mai mulți primari din Caraş-Severin sunt nemulţumiţi de condiţiile impuse de UE, respectiv, de Direcţia Sanitară Veterinară, pentru vânzarea produselor tradiţionale din comunităţile pe care le păstoresc. Aleşii au aflat de la autorităţi cum trebuie să fie sacrificaţi mieii, produsă brânza şi gestionate animalele moarte, ca la „fraţii” lor, europeni mai vechi.

Primarii, dar și ciobanii sunt destul de uimiți când află care sunt condiţiile europene în ce priveşte transhumanţa şi produsele ei. Pe aleşi îi uimeşte peste măsură că stânele ciobanilor trebuie să aibă măcar două încăperi, din care una specială pentru depozitarea şi, eventual, producerea caşului.

„Nu le cerem nave spaţiale în vârful muntelui, dar un minim de confort trebuie să aibă şi stânele. Măcar două încăperi, posibilitatea de fierbere a găleţilor sau recipientelor în care se mulge laptele. Şi să le pună cu gura în jos, după ce le spală, să nu bea câinii apă din ele. Noi înţelegem cum e cu transhumanţa asta, ştim că stânele sunt construcţii temporare, dar colegii mei medici nu pot atesta brânzeturi pentru a fi vândute în comerţ, dacă nu au date despre provenienţa lor“, consideră dr. Aurel Duruţ, de la DSV Caraş-Severin.

Pe de altă parte, primarii spun că nimeni n-a murit încă de caş. Majoritatea celor aleşi protestează împotriva condiţiilor pe care ei trebuie să le asigure sau să le transmită producătorilor agricoli din zonele lor. Cei mai mulţi se ridică împotriva prevederilor legale, care, ce e drept, încalcă conceptele lor tradiţionale asupra gestionãrii produselor, dar legea e lege, prevederile pieţei europene sunt clare şi nu pot fi modificate din acest colţ de ţară, cum e Banatul Montan.

Primarii se plâng că s-au săturat de cuvântul „amenzi“, pe care-l aud de ani de zile şi că toate instituţiile deconcentrate nu fac decât să-i amendeze pentru tot felul de motive. Aleşii locali sunt supăraţi pe medicii veterinari din comune, care, susţin ei, nu comunică cu primăriile şi că, în general, nu-şi fac treaba pentru care sunt plătiţi. Nemulţumirile se înteţesc atunci când primarii află că trebuie să-şi procure instalaţii de frig, pe care să le amenajeze în construcţii ridicate special. Spaţiile acestea de frig înlocuiesc, de fapt, acele puţuri seci în care se aruncau cadavrele şi care nu mai sunt acceptate de Uniunea Europeanã.

Nici sacrificarea mieilor nu se face oricum. Animalele n-au voie să fie sacrificate decât în puncte special amenajate pentru această operaţiune, acolo unde medicul aplică o ştampilă care permite vânzarea cărnii. Ei nu pot fi tăiaţi şi pregătiţi acasă şi apoi aduşi la vânzare. Acest lucru se poate întâmpla doar eventual pentru consumul propriu.

Comentarii

comentarii