Acasă Actualitate Clădire din Timişoara – devastată de hoţii de fier vechi

Clădire din Timişoara – devastată de hoţii de fier vechi

DISTRIBUIȚI

O clădire din Timişoara este devastată, de câteva luni, de boschetari şi de persoanele care valorifică fier la centrele de reciclare a fierului vechi din Timişoara şi din împrejurimi. Clădirea cu pricina este situată în vecinătatea magazinului Ciclop. Potrivit autorităţilor locale, proprietarul acestei clădiri este plecat din ţară şi tocmai de aceea clădirea a ajuns în paragină, fiind prădată de boschetari şi hoţi. Până în prezent, poliţiştii locali din Timişoara au făcut nenumărate controale şi chiar l-au amendat pe proprietarul acestei clădiri. Daniela Seracin, purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara, spune că această clădire se află în vizorul oamenilor legii de mai mult timp. „Firma care deţine imobilul, SC Pago SRL Bărăteaz, a fost sancţionată pentru neîntreţinerea în stare corespunzătoare a clădirii şi pentru nepăstrarea curăţeniei conform HCL 371/2007, cu amendă de 1.500 lei. În urma patrulărilor efectuate, în lunile trecute, poliţiştii locali din cadrul Biroului Intervenţie Rapidă au depistat cinci persoane din Recaş, Sălaj, Timişoara, care au sustras din imobil mai multe profile metalice, cu scopul de a le comercializa la fier vechi şi geamuri termopane. Aceste persoane au fost predate la Secţia 1, respectiv Secţia 2 Poliţie Timişoara, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, din verificările efectuate de către poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţia Mediului a rezultat faptul că patronul imobilului este plecat din ţară. După identificarea proprietarului se vor dispune măsurile legale în acest sens. De asemenea, se va propune Direcţiei de Patrimoniu şi Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei să se ia măsuri pentru protejarea cu panouri a spaţiului, urmând ca la prezentarea proprietarului să se treacă la recuperarea costurilor” , spune Daniela Seracin.

 

Comentarii

comentarii