Acasă Actualitate Cod roșu de inundații în trei județe din vestul țării. O viitură...

Cod roșu de inundații în trei județe din vestul țării. O viitură uriașă se propagă pe Crișul Repede

352
DISTRIBUIȚI

Vestul țării este amenințat în continuare de inundații, după câteva zile în care apele revărsate au distrus deja zeci de case și au lăsat oamenii pe drumuri. Este cod roșu hidrologic în județele Cluj, Bihor și Arad.

Aproape de miezul nopții, Ministerul Mediului a anunțat că pe Crișul Repede se propagă o viitură uriașă.  La Beiuș, cota apelor râului a ajuns la un nivel istoric de 466 de centimetri.

Alte râuri  din Maramureș, Satu Mare, Bihor, Arad, Caraș-Severin, Alba și Cluj sunt sub cod portocaliu de inundații.

În județul Bihor sunt active mai multe coduri roșii și portocalii de inundații. Cantitatea de apă căzută în ultimele zile a fost uriașă: 140 de litri pe metru pătrat. Localnicii au primit mesaje RO-Alert pentru pericolul iminent de inundații. În unele localități, au fost transmise mai multe astfel de avertizări în interval de câteva ore.

Cea mai gravă situație din Bihor a fost în localitatea Hârsești. Apa a pătruns în 15 gospodării, de unde pompierii au evacuat zeci de animale și păsări.

La Cociuba Mare o casă modulară a fost luată de apele revărsate ale Crișului Pietros. Din fericire, pompierii militari au reușit să-i salveze pe cei care locuiau acolo.

A plouat aproape 36 de ore pe Valea Crișului Pietros din județul Bihor. Apele învolburate au pătruns deja pe drumul județean care face legătura cu satul de vacanță Boga, însă probleme sunt și în aval cu casele construite în albia râului.

Drumul județean acoperit de ape duce către satul Boga. Acolo sunt în mare parte numai case de vacanță. Niște tineri au fost la un pas să rămână izolați de restul lumii.

Tot în Bihor, de data aceasta în Beiuș, nivelul inundațiilor aproape a depășit băncile situate în zona de promenadă. Este o cotă istorică.

Inundațiile au surpat și un pod de pe drumul național 76. Din această cauză traficul a fost deviat pe un drum județean.

Apele s-au revărsat și în județul Alba. La Arieșeni, viitura a distrus piciorul unui pod și lăsat izolată o parte a localității. Mai mulți oameni au fost evacuați din cauza inundațiilor, inclusiv clienții unei pensiuni. Râul Arieș se află sub cod portocaliu pe parcursul întregii zile de astăzi.

Viitura foarte mare a rupt piciorul unui pod. Utilajele și ajutoarele au venit însă repede și oamenii au putut împiedica dezastrul: să fie luat de ape întregul pod.

Au rămas izolate 50 de familii care însumează aproximativ 165 de persoane. Au fost evacuați cei din jurul Văii Galbene pentru că acolo e cea mai afectată zonă.

O pensiune din Arieșeni a fost de asemenea inundată, dar turiștii aflați acolo s-au autoevacuat.

Comentarii

comentarii