Acasă Eveniment Școlile de șoferi din municipiul Arad, suspendate

Școlile de șoferi din municipiul Arad, suspendate

DISTRIBUIȚI

scoala-soferiSute de elevi ai școlilor de șoferi din municipiul Arad se află în imposibilitatea de a se prezenta la examen pentru a-și obține permisul de conducere. Motivul este un control generat de DGA, în urma unei reclamații provenind de la proprietarul unei școli de șoferi.

În urma controlului, activitatea școlilor de șoferi din Arad a fost suspendată pentru o lună de zile. Surse din cadrul instructorilor arădeni au spus că li s-a sugerat  să nu depună contestații la controalele efectuate, pentru că atunci se va lăsa cu sancțiuni mai mari. În războiul școlilor de șoferi, însă, suferă elevii. Aceștia, deși s-au pregătit pentru examenul pentru obținerea permisului de conducere, nu se vor mai putea prezenta să-l susțină, deoarece școala de șoferi are activitatea suspendată. Reprezentanți ai școlilor de șoferi arădene au explicat că  în zilele următoare vor adopta o poziție comună. În acest timp, elevii amenință cu instanțele de judecată. Printre cei care vor să-și obțină permisul de conducere sunt și mulți români care lucrează în străinătate și au venit în concediu în România. Ei preferă să dea examenul în țară, pentru că le este mult mai ușor să facă față unei examinări în limba română.

Comentarii

comentarii