Acasă Actualitate Colterm aduce clarificări în legătură cu temperaturile scăzute din calorifere

Colterm aduce clarificări în legătură cu temperaturile scăzute din calorifere

DISTRIBUIȚI

Colterm aduce clarificări în legătură cu  sesizările timișorenilor cu privire la temperaturile scăzute din calorifere, în ultimele 24 de ore. 

“În cursul zilei de joi, 26 noiembrie 2020, s-a produs o avarie la unul dintre cazanele de la CET Sud. Remedierea acesteia, în mod normal, necesita doar câteva ore, timp în care temperatura apei din instalații nu ar fi avut timp să se răcească, astfel încât să nu se resimtă în caloriferele clienților noștri.

Din nefericire, în timpul reparațiilor au apărut lucrări neprevăzute, motiv pentru care punerea în funcțiune a cazanului s-a produs mai târziu decât era estimat, ceea ce a dus la o scădere a temperaturii în caloriferele timișorenilor. 

Atât avaria survenită la cazan, cât si celelalte lucrări de ordin tehnic au fost remediate, iar în prezent COLTERM furnizează căldură la temperaturile optime.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, a explicat Ofelia Herghelegiu, purtător de cuvânt.

Comentarii

comentarii