Acasă Economic Comercianții din Timișoara cred că primarul Fritz vrea să distrugă firmele românești

Comercianții din Timișoara cred că primarul Fritz vrea să distrugă firmele românești

DISTRIBUIȚI

În ultima perioadă, Primăria Timișoara a pus gând rău comercianților din oraș. Controalele inspectorilor instituției și ale polițiștilor locali s-au lăsat cu amenzi și, în cazuri extreme, cu închiderea activității. Aparent, această abordare ”în forță” este un lucru lăudabil. Dar, ”rigoarea germană” cu care primarul neamț abordează respectarea legii de către comercianți este cel mult o ”spoială” de-a noastră.

Loviți dur de anii pandemici, comercianții abia ce și-au mai revenit. Majoritatea au sperat că vor mai recupera ceva din pierderi în acest an, mai ales în perioada sărbătorilor. Dar, tocmai acum s-au trezit cu controalele pe cap.

Una dintre ultimele victime este societatea Side Trading SRL, din Timișoara, Str. Antenei, nr. 1A. Firma a fost închisă din data de 6 decembrie, în baza Dispoziției nr. 2351 din 27.11.2023, emisă de Primăria Municipiului Timișoara. Motivul este l-a limita legalității. Organele de control au constatat că societatea avea autorizație ISU doar pentru activitatea de comerț en-gros și nu și pentru cea de comerț en-detail. Și, cu toate că reprezentanții ISU i-au anunțat că este doar o problemă de interpretare și că nu este neapărat nevoie de două autorizații, ”vajnicii apărători au legii” au închis firma, acum, în perioada cea mai propice a anului pentru activitatea de comerț.

Isteria controalelor se propagă acum și la alte firme din zonă, iar sute de oameni, angajați și clienți, sunt hotărâți să protesteze în fața Primăriei Timișoara. Ei îi cer primarului Dominic Fritz să aplice legea în spiritul ei și nu neapărat în litera ei. Comercianții cinstiți sunt gata să se conformeze și să repare micile scăpări, dar cer o perioadă de timp rezonabilă pentru a putea face acest lucru. Închiderea unei firme nu produce decât pierderi, atât patronilor, angajaților și clienților, dar și bugetului Timișoarei.

Oamenii se mai întreabă și de ce aceste controale au fost făcute tocmai acum. Vrea primarul Fritz să distrugă firmele autohtone? Vrea să adune mai mulți bani la buget, pentru a-i împărții camarilei USR înainte de alegerile de anul viitor?

 

Comentarii

comentarii