Acasă Cultura Concert de jazz, la Timişoara Muzicală

Concert de jazz, la Timişoara Muzicală

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 29 mai, cu începere de la ora 19, la Sala Capitol, big band-uri ale universităţilor McNeese şi Northern Colorado din Statele Unite ale Americii vor oferi publicului timişorean un concert de jazz, cu improvizaţii pe teme din lucrări aparţinând creaţiei compozitorilor E. Solot, H. Arlen, J. Mercer, R. Brecker, A. Baylock, P. Rinzler, M. Schneider şi  J. Hagel. Universitatea Northern Colorado este recunoscută ca având una dintre cele mai bune programe educaţionale pentru jazz. Ansamblul de jazz al acestei instituţii desfăşoară o intensă activitate reprezentată prin numeroasele turnee de concerte organizate. Sub conducerea dirijorului şef al catedrei de jazz, prof. Dana Landry, acest ansamblu a fost distins cu patru premii, care au generat invitarea acestui ansamblu de a susţine concerte în New York sau Long Beach. Condus de Rick Condit, ansamblul de jazz al Universităţii McNeese şi-a câştigat un loc important între ansamblurile de profil din Statele Unite ale Americii. Activitatea acestei formaţii cuprinde numeroase participări în cadrul unor Festivaluri dintre care amintim Festivalul de jazz de la Montreux şi Festivalul Internaţional organizat la Nisa. Saxofonist la bază, Rick Condit împleteşte cu succes de mai bine de 25 de ani activitatea artistică cu cea pedagogică. Solistul concertului de sâmbătă, Alexandru Bota, a fost elev al Liceului de Muzică „Ion Vidu” Timişoara, unde a beneficiat de îndrumarea profesorului Radu Bozgan şi a tatălui său, Ionel Bota. Şi-a continuat formarea muzicală la Madrid, iar, între 2004-2008, a studiat cu Thomas Riebl în cadrul Universităţii „Mozarteum”, obţinând titlul de Master. Ca membru al cvartetului „Mozart” din Salzburg a susţinut concerte în Europa şi America de Sud. În anul 2008, a co-fondat cvartetul „Kilviria”, cu care a participat la Festivalurile „Salzburg Dialogen” şi „Klangspuren Schwaz”. Specializat în muzică barocă cu Jordi Savall şi Reinhard Goebel şi în muzică contemporană cu Luciano Berio, Blat Furrer şi Sofia Gubaidulina, pasiunea sa pentru muzică se reflectă şi în jazz şi alte forme de muzică improvizată, susţinând numeroase concerte alături de tatăl său, ansamblul Bega Blues Band sau artişti precum Dan Mitrofan, Tavi Scurtu sau Uţu Pascu.

Comentarii

comentarii