Acasă Actualitate Conducere interimară nouă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Conducere interimară nouă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Arad, instituție în subordinea căreia se află Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a anunțat în cursul zilei de astăzi noua conducere a celui mai mare spital din județul Arad.
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost schimbată conducerea pentru că în data de 2 noiembrie expiră numirea membrilor Comitetului Director anterior. Consiliul Județean Arad a numit până la ocuparea prin concurs a posturilor sau până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de şase luni de la data numirii pe dr. Corina Crişan, director medical interimar, as. med. Gabriela Maria Macavei, director interimar de îngrijiri și ec. Carmen Alina Lucuţa, director financiar-contabil interimar. „În decizia noastră am luat în considerare consultările cu specialiştii şi ceea ce ne dorim şi ne-am asumat odată cu mandatul nostru administrativ – schimbarea ritmului în instituţiile finanţate de Consiliul Judeţean Arad. Avem încredere că numirea doamnei dr. Corina Crişan va contribui la creşterea calităţii actului medical în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Dr. Corina Crişan a îndeplinit funcţia de director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în perioada 2007-2008. Este cadru universitar, medic primar, absolvent al cursului de Management Sanitar și în prezent lucrează în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală.

Comentarii

comentarii