Acasă Actualitate Consilierul judeţean Martinescu i-a cerut demisia preşedintelui CJ Timiş Titu Bojin

Consilierul judeţean Martinescu i-a cerut demisia preşedintelui CJ Timiş Titu Bojin

DISTRIBUIȚI

B53A3994

Marius Martinescu, consilier judeţean PDL (Noul PNL) i-a cerut demisia preşedintelui CJ Timiş Titu Bojin. De asemenea, Martinescu a cerut ca pe ordinea de zi să fie introdus un proiect de hotărâre prin care să i se retragă împuternicirea de a semna actele consiliului la final de an liderului administraţiei judeţene Titu Bojin „având în vedere ultimele evenimente (preşedintele Consiliului Judeţean Timiş a fost reţinut de DNA pentru audieri, fiind ulterior eliberat şi cercetat sub control judiciar) care au afectat credibilitatea CJ Timiş”. „Personal nu am niciun fel de problemă, dar în mod legal nu discutăm de credibilitatea preşedintelui prin ceea e aţi manifestat în această intenţie. Credibilitatea poate fi în situaţia în care instanţa ar fi propus altceva. Consiliul Judeţean Timiş nu a semnat niciun contract şi nicio implicare în ceea ce înseamnă semnături ale cuiva, inclusiv a mea, în ceea ce înseamnă contracte care s-au derulat şi pe care le-aţi văzut acolo. Nu există nicio interdicţie legală din punct de vedere al acestei semnături. Din punct de vedere al timpului de reacţie nu se mai poate face o şedinţă care să o convocăm în trei zile. Nu am interdicţie să semnez actele. În momentul în care se pune problema va fi solicitare legală şi o voi face eu, la momentul când va fi necesar. Nu sunt de acord cu ea, dar nici nu mă deanajează – nu este legală, urgentă, nu a fost discutată în nicio comisie”, a spus Bojin. Martinescu nu s-a lăsat şi i-a cerut lui Bojin să-şi dea demisia. „Dacă aveaţi decenţa nu aţi fi luat cuvântul la acest subiect. Sunteţi singurul în măsură să vă rezolvaţi problemele. CJ Timiş reuşeşte să umple breaking news pe plan naţional. Singurul lucru pe care-l puteţi face în beneficiul timişorenilor şi al nostru, al dumneavoastră, este să vă daţi demisia. Sper să aveţi suficientă înţelepciune”, a spus Martinescu. Bojin i-a dat imediat replica: „Nu vă erijaţi în judecător. Nu daţi cu piatra înainte de a vă uita în oglindă”.

 

Comentarii

comentarii