Acasă Actualitate Consiliul Judeţean Timiş dă 100.000 de lei pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului...

Consiliul Judeţean Timiş dă 100.000 de lei pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului Românesc

DISTRIBUIȚI

catedrala manturirii neamului romanesc

Catedrala Mântuirii Neamului Românesc de la Bucureşti e în construcţie. Mai e până la finalizare, deşi termenul era final de an 2014, dar acum se adună banii necesari. Judeţului Timiş i-a fost solicitată suma de 300.000 de lei, dar s-a hotărât şi votat alocarea a doar 100.000 de lei.

 

„Cred că județul Timiș, ca unul dintre cele mai bogate județe, poate să aloce 100.000 de lei”

„Am alocat această sumă din credință în Dumnezeu și din dorința de a fi oameni, pentru tot ce înseamnă biserică. Cred că județul Timiș, ca unul dintre cele mai bogate județe, poate să aloce 100.000 de lei. Îmi pare rău că nu putem aloca sumele cerute de Patriarhie. Noi atât am putut. Am alocat bani și pentru alte culte. Nu sunt bani pentru propagandă bisericească, ci bani decontați pentru construcții de lăcașuri de cult. Cred că Patriarhia reprezintă și credincioșii din Timiș și trebuie să fim cu atât mai mândri cu cât patriarhul României se trage din județul Timiș, de la Dobrești. Cred că pentru toți cerdincioșii de la noi, indiferent de culte, ar trebui să fie o mândrie prezența în fruntea Bisericii Ortodoxe Române a patriarhului Daniel”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Mai e de lucru la catedrală

Catedrala este realizată în proporție de 15 la sută, iar până acum s-au adunat 25 de milioane de euro. Pentru finalizarea construcției ar fi nevoie de 100 de milioane de euro. Catedrala Mântuirii Neamului Românesc este o biserică în construcție, aflată în București, pe Dealul Arsenalului. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în februarie 2011. Catedrala va avea 120 m lungime, 70 m lățime și 120 m înălțime, se va desfășura pe o suprafață de 38.000 de metri pătrați și va avea două hramuri: “Înălțarea Domnului” (Ziua Eroilor) și “Sfântul Apostol Andrei”. La prețul ridicării la roșu se vor adăuga încă circa 200 de milioane de euro pentru picturile din catedrală.

Comentarii

comentarii