Acasă Actualitate Consiliul Parohial din Fabric – chemat la judecată

Consiliul Parohial din Fabric – chemat la judecată

363
DISTRIBUIȚI

Cele mai înalte feţe bisericeşti vor explicaţii de la reclamanţi, în Săptămâna Luminată…
Scandalul izbuncit la Biserica „Sfântul Ilie” din Fabric” nu pare să se încheie nici în Săptămâna Luminată. Arhipescopia Timişoarei cheamă la raport consiliul parohial şi preoţii din Fabric, pe 28 aprilie. Aceştia vor trebui să clarifice reclamaţiile pe care le-au înaintat direct mitopolitului Banatului, Nicolae Corneanu.

Enoriaşii merg până la capăt…

Sesizările trimise de Consiliul Parohial din Fabric către Înalt Prea Sfinţia Sa Nicolae Corneanu nu au picat bine. Reclamaţiile vizau mai multe nereguli şi abuzuri care au fost săvârşite de Protopopiatul II. Enoriaşii l-au susţinut şi pe preotul Mircea Cricovean, ce ar fi urmat să fie transferat. Principala cerere, revenirea la Protopopiatul I a parohiei din Fabric nu a fost acceptată. „Tot ce am scris la Patriarhie este adevărat şi vom susţine acest lucru până la capăt. Îl vom susţine pe părintele Cricoveran şi nu vom trece sub tăcere presiunile pe care le face Mitropolia asupra bisericii din Fabric. Enoriaşii nu sunt de acord cu protopopul Mircea Szilagy, de la Protopopiatul II,  care a calomniat întreaga comunitate din cadrul parohiei, raportând Mitropoliei Banatului că nu este funcţionabilă cantina noastră socială, ce merge non-stop din 2003. Am liste cu sute de semnături în acest sens. Noi nu mai putem rămâne la acest protopopiat, indiferent câte presiuni s-ar face. Voi spune asta şi joi, la şedinţa Consiliului Eparhial”, ne-a spus Dumitru Deheleanu, membru în Consiliul Parohial al Bisericii „Sf. Ilie” din Fabric.

Fără enclave în Arhipeiscopia Timişoarei

Sutele de semnături ale enoriaşilor de la Biserica „Sf. Ilie” din Fabric nu au contat, la sfârşitul lui martie, în faţa celor mai înalte feţe bisericeşti de la Timişoara. Consiliul Eparhial a respins atunci cererea credincioşilor, care doreau revenirea la Protopopiatul I, după ce, la sfârşitul lui 2010, au trecut la Protopopiatul II. Acum se doresc noi lămuriri despre seizările ajunse la cel mai înalt nivel. “Solicitarea credinicoşilor de a se desprinde de Protopopiatul II şi a trece la Protopopiatul I a fost respinsă. Nu putem fac enclave gen Kosovo în Eparhie. Nu putem încălca hotărârea Adunării Eparhiale, pentru că aşa doresc unii”, ne-a spus preotul Ionel Popescu, vicarul adminsitrativ al Arhiepiscopiei Timişoara.

Comentarii

comentarii